De când Rusia a invadat Ucraina, amenințarea utilizării armelor nucleare a crescut. Acest lucru a devenit clar când președintele Vladimir Putin a anunțat că forțele nucleare din țara sa au fost plasate în „alertă maximă”.
Așadar, când Putin a spus că armele nucleare sunt în stare de alertă maximă, ce a vrut să spună? De asemenea, câte arme nucleare există, cine le deține și cât de puternice sunt acestea?
Analiștii în domeniul armelor nucleare estimează că cele nouă state nucleare din lume – China, Franța, India, Israel, Coreea de Nord, Pakistan, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite – dețin în total aproximativ 13.000 de focoase nucleare, potrivit Arms Control Association.
Cu toate acestea, estimarea se bazează doar pe informații disponibile public, căci ar putea exista mult mai multe pe care statele nu le-au dezvăluit.
„Știm ce țări au arme nucleare, dar nu știm neapărat câte arme nucleare au. Israelul, de exemplu, nu își recunoaște public programul”, a declarat, pentru Live Science, Anne Harrington, lector de relații internaționale la Universitatea Cardiff din Marea Britanie. „Numărul de arme nucleare pe care le are China este, de asemenea, un subiect major de dezbatere”.
De la sfârșitul Războiului Rece, atât SUA, cât și Rusia și-au redus arsenalele nucleare respective, iar stocurile lor nucleare sunt mult mai mici decât erau la apogeu.
În prezent, Rusia afirmă că deține 6.257 de focoase nucleare, în timp ce Statele Unite recunosc că au 5.550, potrivit unei fișe informative publicate de către Arms Control Association.
„Deși este dificil de știut cu exactitate cum se schimbă arsenalele nucleare, evaluăm că China, India, Coreea de Nord, Pakistan și Marea Britanie, precum și, posibil, Rusia, toate își măresc numărul de arme nucleare din stocurile lor militare”, a declarat Matt Korda, cercetător și manager pentru Proiectul de informare nucleară de la Federația Oamenilor de Știință Americani.
Statele Unite și Rusia mențin o parte din armele lor nucleare în stare de alertă rapidă, ceea ce înseamnă că ar putea fi gata de lansare „în mai puțin de 15 minute”, a spus Korda. Un document din 2015 al Union of Concerned Scientists a estimat că SUA și Rusia aveau fiecare aproximativ 900 de arme în astfel de alerte.
Alte țări – inclusiv China, Israel, India și Pakistan – își păstrează armele nucleare în depozite centrale, ceea ce înseamnă că ar trebui să fie scoase și „cuplate la sistemele lor de lansare în caz de criză”, a spus Korda. Acest lucru ar putea dura zile sau chiar săptămâni pentru a fi aranjat.
Și alții, cum ar fi Regatul Unit, au arme nucleare „desfășurate în permanență pe submarine cu rachete balistice”, dar acestea sunt păstrate în modul de detasare și ar avea nevoie de „ore sau zile pentru a fi aduse la starea de pregătire pentru lansare”, a spus Korda.
În timp ce fiecare țară are propriul sistem de depozitare specific, instalațiile de depozitare sunt în general rezistente la explozii și sunt adesea îngropate sub pământ.
Având în vedere că, cel mai probabil, lansarea unei arme nucleare ar fi întâmpinată cu represalii imediate și ar putea duce la un război nuclear global, există vreo șansă ca toate armele nucleare să fie scoase din uz pentru binele general? Ar putea exista vreodată un viitor fără arme nucleare?
„Nu cred că acest lucru se va întâmpla”, a declarat Holger Nehring, profesor la Universitatea din Stirling, Scoția. „Armele nucleare sunt în principal o formă de descurajare împotriva atacurilor nucleare, așa că statele nu au niciun interes real în a scăpa de ele. A scăpa complet de armele nucleare ar însemna un nivel foarte ridicat de încredere între toate statele din sistemul internațional, iar acest lucru este puțin probabil să fie atins.”
China intenționează să-și cvadrupleze stocul de arme nucleare până în 2030
Hackerii nord-coreeni au furat peste 300 de milioane de dolari pentru arme nucleare – raport ONU
Rusia a declasificat imaginile care arată detonarea celei mai puternice arme nucleare din istorie
Ţările care au cheltuit cei mai mulţi bani pe arme nucleare anul trecut