Carote de gheață din Antarctica și Groenlanda au dezvăluit erupții vulcanice gigantice în timpul ultimei ere glaciare. Șaizeci și nouă dintre acestea au fost mai mari decât orice erupție din istoria modernă. Potrivit fizicienilor de la Universitatea din Copenhaga care au realizat cercetarea, aceste erupții ne prezintă sensibilitatea planetei noastre la schimbările climatice.
Comparând carote de gheață forate în Antarctica și Groenlanda, cercetătorii au reușit să estimeze cantitatea și intensitatea erupțiilor vulcanice din ultimii 60.000 de ani. Estimările privind erupțiile vulcanice de acum mai bine de 2.500 de ani au fost asociate cu o mare incertitudine și o lipsă de precizie, până acum.
„Nu am experimentat niciuna dintre cele mai mari erupții vulcanice din istorie. Putem vedea asta acum”, a declarat profesorul Anders Svensson de la Institutul Niels Bohr al Universității din Copenhaga.
Optzeci și cinci dintre erupțiile vulcanice identificate de cercetători au fost erupții globale mari. Se estimează că șaizeci și nouă dintre acestea sunt mai mari decât erupția din 1815 a Muntelui Tambora din Indonezia – cea mai mare erupție vulcanică înregistrată în istoria omenirii.
Atât de mult acid sulfuric a fost ejectat în stratosferă de erupția Tambora, încât a blocat lumina solară și a provocat o răcire globală în anii care au urmat. Erupția a provocat, de asemenea, tsunami, secetă, foamete și cel puțin 80.000 de morți.
„Pentru a reconstitui erupțiile vulcanice antice, gheața oferă câteva avantaje față de alte metode. Ori de câte ori are loc o erupție cu adevărat mare, acidul sulfuric este ejectat în atmosfera superioară, care este apoi distribuit la nivel global – inclusiv în Groenlanda și Antarctica. Putem estima dimensiunea unei erupții prin analiza cantității de acid sulfuric care a căzut”, explică Anders Svensson.
Într-un studiu anterior, cercetătorii au reușit să sincronizeze carote de gheață din Antarctica și Groenlanda, să dateze straturile respective pe aceeași scară de timp.
În cadrul noului studiu, publicat în Climate of the Past, ei au reușit să compare resturile de sulf din gheață și să deducă momentul în care acidul sulfuric s-a răspândit la ambii poli, după erupții semnificative la nivel global.
„Noua cronologie de 60.000 de ani a erupțiilor vulcanice ne furnizează statistici mai bune ca niciodată. Acum putem vedea că multe dintre aceste mari erupții au avut loc în timpul Epocii Glaciare preistorice, decât în timpurile moderne. Deoarece erupțiile mari sunt relativ rare, este nevoie de o cronologie lungă pentru a ști când au loc”, spune Anders Svensson, potrivit EurekAlert.
„Trei erupții din cea mai mare categorie cunoscută au avut loc în întreaga perioadă pe care am studiat-o, așa-numitele erupții VEI-8. Așadar, ne putem aștepta la mai multe la un moment dat, dar nu știm dacă acest lucru se va întâmpla peste o sută sau peste câteva mii de ani. Erupțiile de mărimea Tambora par să erupă o dată sau de două ori la fiecare o mie de ani, așa că așteptarea ar putea fi mai scurtă.”
Atunci când sunt suficient de puternice, erupțiile vulcanice pot afecta climatul global, existând de obicei o perioadă de răcire de 5-10 ani.
Ca atare, există un mare interes în cartografierea erupțiilor majore din trecut, deoarece acestea ne pot ajuta să privim în viitor.
„Carotele de gheață conțin informații despre temperaturile de dinainte și de după erupții, ceea ce ne permite să calculăm efectul asupra climei. Deoarece erupțiile mari ne spun multe despre cât de sensibilă este planeta noastră la schimbările din sistemul climatic, ele pot fi utile pentru previziunile climatice”, concluzionează Anders Svensson.
O furtună vulcanică și fulgere spectaculoase, provocate de o nouă erupție a vulcanului Etna
Motivul pentru care cercetătorii vor să foreze în inima unui vulcan din Islanda
Erupția vulcanului Vezuviu a lovit Herculaneum „ca bomba atomică aruncată peste Hiroshima”