Părul este o trăsătură importantă a diversității și evoluției primatelor, inclusiv a oamenilor, îndeplinind funcții ce țin de termoreglare, protecție, camuflare și semnalizare. Cu toate acestea, evoluția părului primatelor a rămas puțin studiată până de curând.
Cercetătorii din cadrul Laboratorului de genomică a primatelor de la Universitatea George Washington au examinat ce factori determină variația părului într-o populație sălbatică de lemuri, cunoscuți sub numele de Indriidae. În mod specific, cercetătorii au urmărit să evalueze impactul climei, al dimensiunii corpului și al culorii, asupra evoluției părului.
Astfel, cercetătorii cred că, la fel ca la primii oameni, părul lemurilor ajută la protejarea împotriva razelor puternice ale soarelui. Lemurii din regiunile mai reci sunt mai predispuși să aibă părul închis la culoare, potrivit EurekAlert.
În plus, părul roșcat la lemuri este asociat cu o mai bună vedere a culorilor. Potrivit cercetătorilor, populațiile care pot vedea o gamă mai largă de culori sunt mai susceptibile de a avea pete de păr roșu.
„Evoluția părului uman rămâne un mister, în mare parte pentru că părul nu se fosilizează”, a declarat Elizabeth Tapanes, autorul principal al lucrării și cercetător la Universitatea din San Diego, California. „Lemurii pe care i-am studiat trăiesc într-o varietate de ecosisteme, la fel ca și primii oameni, astfel încât rezultatele noastre oferă o fereastră unică în evoluția părului uman.”
Brenda Bradley, profesor asociat de antropologie și co-autor al studiului, publicat în American Journal of Biological Anthropology, a explicat că înțelegerea noastră privind evoluția și diversitatea părului la alte primate ne ajută să înțelegem propria noastră evoluție umană.
„Majoritatea oamenilor sunt intrigați de diversitatea părului de pe propriul corp și de varietatea tipurilor de păr dintre oamenii din întreaga lume”, a spus Bradley. „Înțelegerea modelelor de păr la primate poate oferi un context comparativ pentru a înțelege cum a apărut variația în părul uman.”
Cercetătorii notează că lucrările viitoare ar trebui să se concentreze pe eșantioane la scări geografice, pe diverse populații de animale, dar și de oameni.
Calviția, sau căderea părului, ar putea fi tratată cu ajutor din partea șoarecilor
O descoperire genetică surprinzătoare ar putea explica, în sfârșit, pierderea părului la oameni
Părul uman, folosit la curățarea petrolului care poluează oceanele
Oamenii de știință au descoperit cum poate reveni părul alb la culoarea sa naturală