Detașarea de trupe ruse și echipament în zone din apropierea Ucrainei a atras atenția comunității internaționale. Mai mult decât atât, acest fapt s-a constituit într-un semnal de alarmă privitor la planurile pe care le are Rusia pentru Ucraina.
Programul de modernizare militară „New Look” a început la finalul lui 2008 și a transformat Rusia într-o forță militară de temut. Capabilitățile militare de care dispune sunt mai mari ca oricând, cel puțin de la dizolvarea Uniunii Sovietice încoace.
În trecut au mai existat unele tentative de a reforma sistemul militar rusesc, cu trimitere la anii 1980 și 1990, potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice. Totuși, performanța slabă ce a caracterizat războiul cu Georgia din 2008 a fost un factor de mobilizare pentru voința politică și resursele economice, toate acestea pentru a revitaliza încă o dată „New Look”. „Programul de înzestrare militară pentru Rusia 2011-2020”, aprobat de Medvedev în 2010, s-a dovedit important pentru ambițiile de modificare a sistemului militar.
Progresul înregistrat a fost însă inegal în rândul serviciilor. Forțele strategice și aerospațiale au fost privilegiate, alături de Marină, care în general beneficia de dotări moderne comparativ cu trupele terestre. Centrele de comandă și control s-au bucurat și ele de lumina reflectoarelor, atât la nivelul armatei, cât și în eșaloanele superioare.
Forțele armate rusești au început să aibă tot mai multă experiență operațională datorată intervențiilor militare eficiente din Crimeea, a operațiunilor sub acoperire din estul Ucrainei și a implicării active în conflictul din Siria.
Mare parte din reprezentanții militari de rang înalt din Rusia au activat în Siria și, spre deosebire de situația din 2008 când unele aparate de luptă din Georgia au trebuit să fie retrase, piloții ruși detașați în Siria erau exponenți ai escadrilelor din prima linie.
Un alt obiectiv era acela de a crea tot mai multă distanță față de modelul sovietic de mobilizare în masă și să dezvolte o forță care să nu depindă de recrutare și mobilizare. Ca ansamblu, s-a reușit dezvoltarea unui cadru specializat, pe bază de contract. Nu doar că s-a reușit contractarea de personal în detrimentul recrutărilor, dar s-a intensificat și gradul de pregătire și alertă al trupelor.
Trupele de uscat rusești s-au schimbat drastic de la începerea programului New Look. Un echipament nou a fost implementat, dar nu la amploarea care se dorise inițial. În schimb, accentul s-a pus pe modernizarea platformelor deja existente și in integrarea unor arme mai precise, cu o rază de acțiune extinsă.
Poate că cea mai mare schimbare prin care au trecut trupele de uscat este legată de organizare și personal. În perioada de început a programului, oficialitățile plănuiau transformarea trupelor de uscat în unitatea principală de acțiune, o brigadă. Intenția era aceea de a crea formațiuni mobile independente care să aibă capacitatea de a se auto-susține și despre care se credea că erau necesare la periferia Rusiei. Cu toate acestea, recrutarea de personal pe bază de contract nu a putut face față ambițiilor existente.
Batalionul de Grupuri Tactice sau BTG, idee vehiculată din 1990, a fost introdus în 2012 prin concentrarea de personal contractat, organizat în grupări de mărimea unui batalion. BTG este format în general din tancuri sau batalioane de infanterie susținute de blindate sau infanterie, artilerie, apărare aeriană, război electronic sau alte asemenea active tactice.
Cu toate acestea, lecțiile oferite de experiența trecutului și a conflictului cu Ucraina, coroborate cu tensiunile în creștere cu statele vestice și necesitatea unor formațiuni de luptă capabile să ofere un suport de o mai mare eficiență, toate acestea au determinat reintroducerea formațiunii de divizii.
Nu s-a înregistrat un progres considerabil în ceea ce privește reechiparea trupelor de uscat cu echipamente de ultimă generație. Flota de tancuri a fost modernizată, dar în general prin îmbunătățiri făcute tancurilor consacrate precum T-72 cu T-72B3/B3M. Într-o mai mică măsură s-au aplecat și asupra lui T-90M și T-80 BVM.
De la Parada de Ziua Victoriei din 2015, nu s-au înregistrat progrese în implementarea de noi generații de vehicule blindate. Potențial prezintă T-14 MBT și T-15 IFV, dar care se află încă în fază de testare. Cu toate acestea, a început aprovizionarea unităților de instrucție cu tunul auto-propulsat Koalitsiya-SV 155 milimetri. Îmbunătățiri sunt luate în calcul și pentru artileria existentă, așa cum este cazul cu 2S19M2. Sistemele cu calibru mai mic au suferit unele modificări, așa cum vedem la 2S7M de 203 milimetri.
Progrese semnificative pot fi observate în zona de rachete și unităților de artilerie cu rachete. 9K720 Iskander-M (RS-SS-26 Stone), cu o rază de acțiune de 500 de kilometri l-a înlocuit pe Tochka-U (RS-SS-21 Scarab), care avea o rază de acțiune de doar 120 kilometri. Au fost formate brigăzi suplimentare care au în componență sisteme Iskander, ajungând la 13.
Acest sistem se poate folosi atât de rachete balistice, cât și de rachete de croazieră. Lansatorul de rachete BM-21 Smerch a fost modernizat prin implementarea unui sistem Tornado-S. Sistem BM-21 Grand a fost înlocuit cu sistemul Tornado-G.
Trupele de uscat sunt mobile, acoperite de suport aerian, cu sisteme capabile de a se acționa la altitudini variabile. Capabilitățile războiului electronic sunt și ele impresionante, cu noi sisteme ce au fost implementate în ultimii ani.
Forțele Aeropurtate sau VDV sunt componenta cheie a capabilităților de mobilizare rapidă ale Rusiei. Acestea au scăpat schimbărilor survenite, păstrându-și o structură tip divizie. La începutul anilor 2010, numărul acestora a explodat, atunci când brigăzile de asalt aerian ale armatei au fost adăugate la capacitățile acestora.
Echipamentul aeropurtat a cunoscut unele îmbunătățiri, cu vehiculele de luptă BMD-4M Aeropurtat și BTR-MDM APC recent introduse, dar și BTR-82AM IFV și T-72B3 MBT. Experimentarea acestora a fost una oarecum forțată, mascată sub egida unor exerciții obișnuite.
Forțele Navale ale Rusiei au suferit multiple schimbări din 2008, atât în ceea ce privește capabilitățile, cât și prezența. În prezent, marina joacă un rol strategic important o dată cu introducerea 3M14 Kalibr (RS-SS-N-30A Sagaris) – rachetă de croazieră cu cu rază mare de acțiune, în mai multe locuri și pe platformele flotei de submarine. Acest lucru permite Moscovei să atace infrastructurile critice de uscat ale inamicilor, dintr-o poziție sigură de pe apă.
Într-adevăr, o industrie navală nu prea performantă, incapacitată suplimentar de sancțiunile internaționale, a determinat un eșec în atingerea viziunii ambițioase pe care și-o propuseseră rușii.
Capabilitățile navale sunt oarecum dependente de platformele sovietice. Puncte slabe se mai pot observa și la capabilitățile amfibii, situație exacerbată și de anularea acordului cu Franța pentru livrarea Mistral. Cu toate acestea, anexarea Crimeei a oferit un punct geostrategic de mare însemnătate Rusiei, un punct strategic în Marea Neagră.
Performanța rusească din 2008 în scurtul conflict cu Georgia a reprezentat apogeul anilor de investiții reduse în modernizare și personal. Capabilitățile aeriene de care dispune acum Moscova și de care se poate folosi în recentul conflict cu Ucraina sunt mult mai eficiente, mai bine echipate și mai mult decât atât au experiența din Siria.
În ultimul deceniu, forțele aeriene au înlocuit avioanele de luptă single-rol – modelele Suhoi Su-27 Flanker și MiG Mig-29 Fulcrum, cu avioane de luptă multirol, cu modele ca Su-35S Flanker M, Su-30SM Flanker H și Su-34 Fullback.
Mai mult decât atât, necesarele îmbunătățiri ale rachetelor aer-aer sunt în curs de realizare. Rachete aer-aer cu rază mică, medie și lungă de acțiune au fost implementate de la mijlocul anilor 2010.
În timpul campaniei din Siria, forțele aeriene s-au folosit pentru prima dată de două tipuri de rachete de croazieră aer-sol cu rază lungă de acțiune.
Forțele aeriene cunosc un progres lent în ceea ce privește investițiile în zona rachetelor aer-sol. Cea mai mare parte din inventarul rachetelor aer-sol cu rază mică de acțiune sunt din vremea Uniunii Sovietice, cu prea puține modele noi.
Ce nu va înțelege niciodată Occidentul despre obsesia lui Vladimir Putin cu Ucraina?
Acordurile de la Minsk, „singura cale pe care se poate construi pacea”
Vladimir Putin, o scurtă istorie a vieții și ascensiunii atent calculate la cârma Rusiei
Criza tot mai complicată Rusia-Ucraina, explicată. Cum s-a ajuns aici și ce vrea Vladimir Putin?