O echipă alcătuită din cercetători egipteni și italieni care desfășurau excavări în apropiere de Asuuan, Egipt, au descoperit un mormânt din perioada greco-romană care conținea 20 de mumii.
Excavările au fost efectuate de Universitatea din Milano și Consiliul Suprem al Antichităților (SCA), prin care cercetătorii au studiat zona din jurul mausoleului lui Aga Khan III. Mausoleul a fost construit în 1956 în locul unei necropole antice, care conține peste 300 de morminte din secolul VI î.Hr. și până în secolul IV e.n.
Arheologii au dat peste un mormânt de familie uriaș, numit AGH032, care a fost prădat de hoți în antichitate. Totuși, mormântul încă mai conține 20 de mumii care datează din perioada greco-romană.
Mormântul era ascuns de o structură dreptunghiulară care prezintă urme de ardere, precum și oase de animale, fragmente de ceramică, plăci și tăblițe de ofrande inscripționate cu hieroglife, potrivit HeritageDaily.
În apropiere de zidul estic al structurii, cercetătorii au descoperit o mumie cu un lănțișor de cupru și o placă inscripționată în limba greacă cu numele Nikostratos, care a fost cel mai probabil înlăturată de hoții de morminte în căutare de lucruri mai valoroase.
Mormântul în sine are o încăpere în care arheologii au găsit un sarcofag din teracota ce conținea mumia unui copil și un tip de mască funerară egipteană create din straturi de pânză sau papirus acoperite cu ipsos.
Încăperea face legătura cu alte patru camere funerare create în substratul de rocă în care majoritatea mumiilor erau așezate, deși mai multe prezintă semne de prădare. Arheologii au spus că numeroase bandaje și măști funerare au fost tăiate de hoții antici.
Un studiu al zonei a dus, de asemenea, la descoperirea de numeroase sarcofage în stare bună care au fost făcute din piatră sau argilă și datează din Perioada Târzie a Egiptului și până în perioada romană.
Mumii cu limbi de aur, găsite în Egipt
Cum arătau egiptenii antici? Fețele a trei bărbați, reconstituite cu ajutorul ADN-ului mumiilor
Reanalizarea celebrei mumii Omul din Tollund a scos la iveală ceva neașteptat
Cel mai vechi tratament ginecologic, descoperit după analizarea unei mumii egiptene