Consumatorii din întreaga lume plătesc mai mult pentru cadourile de Crăciun în acest an, iar retailerii dau vina pentru creşterea preţurilor pe costurile din ce în ce mai mari legate de transportul maritim, scrie Quartz.
Magazinele sunt nevoite să majoreze preţurile şi să reducă discounturile de sărbători, argumentează executivii, pentru că au fost obligate să cheltuiască foarte mult pe transport. Însă costurile mai mari pentru transport nu pot explica decât o mică parte din creşterile de preţuri de sărbători. În mare parte de vină sunt penuriile: stocurile retailerilor se epuizează, iar consumatorii cheltuie mai mult pe tot felul de bunuri. Când un număr mai mare de cumpărători urmăresc bunuri în ofertă limitată, comercianţii au o putere sporită de a majora preţurile, şi chiar asta fac, trimiţând preţurile cu mult peste creşterea costurilor de transport.
Retailerii se confruntă cu costuri în creştere pentru transport, forţă de muncă, materii prime, însă una dintre cele mai mari provocări ale acestora are legătură cu lipsa de produse. Haosul existent la nivelul lanţurilor globale de aprovizioare au făcut transportul foarte lent şi ineficient, limitând capacitatea sectorului de retail de a-şi reface stocurile înainte de sărbători.
Clienţii însă cumpără cu aceeaşi insaţietate, iar acest lucru le dă retailerilor puterea de a creşte preţurile, indiferent de cât de mult le cresc costurile de bază.
E ceva normal. După cum arată Ian Savage, economist la Northwestern University, aşa funcţionează pieţele în vremuri de penurii: „Când cererea depăşeşte o ofertă restricţionată, piaţa trebuie să raţionalizeze, iar în economiile capitaliste această raţionalizare se face prin preţuri“.
În cea mai mare economie euro-peană, cea germană, startul sezonului de Crăciun este unul dezamăgitor pentru retaileri, notează Mediafax.
Un sondaj realizat de asociaţia de retail HDE arată că numai 20% din companiile chestionate sunt mulţumite de vânzările de Crăciun deocamdată. În mod normal, noiembrie şi decembrie sunt cele mai bune luni din an pentru retaileri.
În cea mai mare economie a lumii, 11,5% dintre americani intenţionează să nu cheltuiască nimic pe cadouri de Crăciun în acest an, relevă un studiu realizat de Deloitte, potrivit Reuters.
Este cel mai ridicat procent înregistrat de compania de consultanţă de când aceasta a început să realizeze acest tip de sondaj.