Home » D:News » Bruxismul, boala scrâșnitului din dinți, are remediu

Bruxismul, boala scrâșnitului din dinți, are remediu

Bruxismul, boala scrâșnitului din dinți, are remediu
Credit foto: Pixabay
Publicat: 15.11.2021

Scrâşnitul dinţilor în timpul somnului, iar în unele cazuri chiar şi în timpul zilei, se numeşte bruxism, un fenomen răspândit în lume, dar despre care se vorbeşte puţin. Daunele produse de această boală pot fi limitate folosind gutiera dentară, un fel de proteză care îţi protejează dinţii.

Problemele pe care bruxismul le poate provoca dinţilor, smalţului, întregii danturi, pot fi importante, mergând până la ruperea dintelui în sine, în cazuri destul de rare.

„În cele mai multe cazuri, este un simptom al suferinţei psihologice”, subliniază Luca Angelo Augusto Francetti, profesor de Boli Odontostomatologice la Universitatea din Milano şi director al Clinicii de Stomatologie Galeazzi din Milano, citează Mediafax.

„Bruxismul este o atitudine parafuncţională (parafuncţională pentru că nu vizează mestecatul) care duce la frecarea, strângerea sau scrâşnirea dinţilor. Aceasta se întâmplă printr-o contracţie involuntară a muşchilor masticatori, fără ca pacientul să-l observe”, explică specialistul.

În ceea ce priveşte bruxismul de zi, pacientului îi este mai uşor să îl observe şi, de asemenea, să îl evite, fiind atent când apare şi limitându-l. În cazul bruxismului nocturn, diagnosticul este puţin mai greu.

Cine se culcă lângă cineva, are posibilitatea să afle că suferă de boală pentru că partenerul ar putea reclama problema. Cei care dorm singur pot afla asta doar dacă medicul dentist va observa semnele uzurii dentare.

Un alt simptom care poate indica o situatie de bruxism este dacă pacientul se trezeşte simţind tensiune în muşchii masticatori sau contracţie la nivelul articulaţiilor. Cu siguranţă, istoricul medical, combinat cu examenul stomatologic, este foarte important.

„Există o cantitate substanţială de date cu dovezi moderate că factorii psiho-sociali pot avea o influenţă asupra bruxismului de noapte şi de zi: stres, anxietate, stare de spirit. La aceste cauze se adaugă abuzul de cofeină, alcool, droguri şi fumatul. Cauzele legate de malocluzie sau de o nealiniere a arcadelor dentare sunt mai puţin frecvente”, afirmă profesorul Francetti.

Obiectul care remediază problema se numeşte gutieră dentară, care este un fel de proteză.

„Având în vedere că este adesea o cauză psihologică, medicul stomatolog poate îndrepta pacientul spre căi care îi atenuează stresul zilnic. Pe lângă aceasta, se poate construi o proteză, un dispozitiv detaşabil în formă de potcoavă care se foloseşte într-un singur arc, de obicei cel inferior. Aceste dispozitive, de obicei rigide pentru că sunt mai stabile decât cele mobile, permit pacientului să simtă contactul de şlefuire şi să protejeze dinţii de uzura astfel produsă. În cazuri avansate, când dinţii sunt deja deosebit de deterioraţi, se poate interveni şi cu coroane protectoare. Din fericire, însă, acestea sunt cazuri mai puţin frecvente. Prin urmare, este important să interceptăm şi să diagnosticăm precoce aceste situaţii, pentru a stabili o cale terapeutică, ca să evităm deteriorarea mare a dinţilor. În plus, în cazul bruxismului de zi este foarte utilă conştientizarea pacientului, astfel încât poate să poată acorda o atenţie deosebită şi să evite şlefuirea”, spune profesorul.

Redactia Descopera.ro
Redactia Descopera.ro
Descopera.ro este un portal de stiinta, tehnologie, natura si calatorii care isi propune sa fie cel mai mare site de popularizare a stiintelor si de cultura generala din Romania. Sub sloganul E LUMEA TA!, DESCOPERA.RO aduce zilnic ultimele stiri din cele mai fascinante domenii stiintifice, investigh... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman