O țestoasă Seychelles, specie considerată până acum erbivoră, a fost filmată în timp ce vâna și mânca un pui de pasăre, atacul fiind descris drept „terifiant și uluitor”, cercetătorii adăugând că acesta este primul exemplu documentat de vânat în sălbăticie de către această specie.
Filmarea, surprinsă pe Insula Fregate în iulie 2020, arată o țestoasă femelă în timp ce îndreaptă încetul cu încetul spre un pui de pasăre. În cele din urmă, țestoasă apucă puiul și își încleștează fălcile în jurul capului său.
Insula privată este administrată pentru ecoturism și găzduiește în jur de 3.000 de țestoase uriașe. Alte țestoase din zonă au fost observate desfășurând atacuri similare, însă nicio specie de țestoasă nu a mai fost văzut în timp ce vâna în mod activ pradă în sălbăticie.
Țestoasele gigante Seychelles fac parte din specia Aldabrachelys gigantea, despre care „se crede în general că sunt erbivore”, potrivit unui studiu publicat în jurnalul Current Biology.
Dr. Justin Gerlach, director de studii la Peterhouse, Cambridge, și un cercetător afiliat la Muzeul de Zoologie al Universității Cambridge, au coordonat studiul. „Acest comportament este complet neașteptat și nu a mai fost văzut niciodată în sălbăticie”, a precizat Gerlach.
Cercetătorii cred că acest nou comportament a fost declanșat de combinația neobișnuită între populația de țestoase uriașe și o colonie de chirele (o subfamilie de pescăruși) de pe insulă.
În trecut, toate țestoasele erau considerate a fi erbivore, deși acestea au mai fost văzute uneori hrănindu-se cu hoituri, precum și oase sau sau cochilii de melci pentru calciu, potrivit The Guardian.
Gerlach a precizat că filmarea ar putea fi o dovadă a faptului că „populația de țestoase a dezvoltat un nou tip de comportament cu implicații evolutive”, însă a adăugat că restaurarea populațiilor de păsări marine și țestoase ar fi „reprodus condițiile pentru comportamente naturale pe care oamenii nu le-au mai văzut de sute de ani”.
Întâlnirile lui Charles Darwin cu țestoasele uriașe de pe Insulele Galápagos au fost cruciale pentru dezvoltarea înțelegerii moderne privind evoluția. După ce a vizitat mai multe insule, Darwin a realizat că fiecare avea propria specia distincită de țestoase gigant.
Imagini în premieră arată cum face față o broască țestoasă la atacul unui rechin
Diego, țestoasa care și-a salvat specia de la dispariție, s-a întors acasă