Un fost gardian de la lagărele naziste, în vârstă de 100 de ani, va fi judecat în toamnă. Cei vinovaţi de Holocaust continuă să fie prezentaţi instanţei, chiar dacă au trecut 76 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
Justiţia vine, deşi zeci de ani târziu, în cazul victimelor Holocaustului.
Tribunalul districtual din Neuruppin a admis acuzaţiile de participare la crimă a fostului gardian în 3.500 de cazuri, conform DW.
Procesul acestuia este programat pentru luna octombrie 2021. Acuzatul va trebui să participe la proces timp de circa două ore, a declarat un purtător de cuvânt al curţii.
Fostul gardian în vârstă de 100 de ani, al cărui nume este păstrat confidenţial, în conformitate cu legile mass-mediei germane referitoare la suspecţi anchetaţi, ar fi lucrat la lagărul nazist Sachsenhausen din 1942 până în1945.
Acolo, circa 200.000 de oameni au fost închişi, iar 20.000 omorâţi.
Anchetarea crimelor naziste este în scădere, însă procurorii încearcă încă să aducă cât mai multe persoane vinovate în faţa justiţiei. Important de precizat, pentru speţa de faţă este că decliclul l-a constituit o condamnare dată în 2011, când, în premieră, judecătorii au decis că munca într-un lagăr de concentrare este un motiv de culpabilitate penală, fără să fie necesară existenţa unor dovezi ale unei infracţiuni clare.