Faceți cunoștință cu Ophiojura, un animal bizar din adâncurile mărilor pe care oamenii de știință de la Muzeul de Istorie Naturală din Franța l-au descoperit în 2011, în timp ce explorau vârful unui munte izolat numit Banc Durand, la 500 de metri sub valuri și la 200 de kilometri est de Noua Caledonie, în sud-vestul Oceanului Pacific.
Fiind un expert în animalele de mare adâncimi, Tim O’Hara a știut imediat că animalul era cu adevărat special atunci când l-a văzut pentru prima oară în 2015.
Creatura are opt brațe, fiecare cu o lungime de 10 centimetri și șiruri de cârlige și spini, dar și dinți spectaculoși. Analizele microscopice au dezvăluit o abundență de șiruri de dinți ascuțiți care căptușesc fiecare maxilar, despre care cercetătorii cred că sunt folosite pentru a prinde și a sfărâma prada.
O’Hara și colegii săi au publicat un studiu în jurnalul Proceedings of the Royal Society B care arată că Ophiojura reprezintă într-adevăr un tip de animal complet unic și nedescris până acum. Aceasta este ultima specie cunoscută a unei descendențe antice, precum celacantul sau tuatara.
Oamenii de știință au comparat ADN-ul de la serie de specii marine diferite și au ajuns la concluzia că Ophiojura este separată de cele mai apropiate rude vii ale sale prin aproximativ 180 de milioane de ani de evoluție. Asta înseamnă că cel mai recent strămoș comun al lor a trăit în Triasic sau Jurasicul timpuriu, atunci când dinozaurii abia începeau să se răspândească pe planetă.
De atunci, strămoșii lui Ophiojura au continuat să evolueze, ajungând în cele din urmă la situația de astăzi, în care animalul este singurul supraviețuitor cunoscut dintr-o descendență evolutivă care datează din urmă cu 180 de milioane de ani, potrivit Science Alert.
În mod uimitor, cercetătorii au găsit oase fosilizate mici care seamănă cu noua specie în roci din Jurasic (vechi de 180 de milioane de ani) din nordul Franței, ceea ce este încă o dovadă a originii lor antice.
Oamenii de știință obișnuiau să numească „fosile vii” animalele precum Ophiojura, însă denumirea nu este foarte corectă. Organismele vii nu rămân înghețate în timp de milioane de ani fără să se schimbe deloc. Strămoșii lui Ophiojura ar fi continuat să evolueze, în moduri foarte subtile, în ultimii 180 de milioane de ani.
O creatură bizară și acoperită cu buline a eșuat pe o plajă din Carolina de Nord
„O grămadă încâlcită” găsită pe o plajă din SUA este, de fapt, o creatură marină ciudată