Roverul Perseverance trimis de NASA pe Marte a surprins o imagine panoramică uimitoare cu împrejurimile sale în timp ce era staționat în Craterul Jezero, o regiune despre care cercetătorii cred că este bazinul secat al unui lac antic.
Roverul pe șase roți a fost staționat acolo în timp ce elicopterul Ingenuity a finalizat primele sale zboruri pe Planeta Roșie între 15 și 26 aprilie.
Imaginea panoramică spectaculoasă include mai multe puncte de interes, de la locul în care Ingenuity a efectuat primul zbor istoric pe planetă până la reziduurile protectoare pe care Perseverance le-a aruncat înainte de amartizare.
Totodată, imaginea panoramică a fost alcătuită din 992 de fotografii individuale surprinse de ochiul drept al sistemului de imagistică Mastcam-Z al roverului.
Puse laolaltă, toate imaginile reprezintă 2,4 miliarde de pixeli cu peisajul marțian, scrie Futurism.
Perseverance începe acum faza științifică a misiunii sale, potrivit NASA, în timp ce părăsește locul de amartizare „Octavia E. Butler”, acolo unde a atins pentru prima oară suprafața Planetei Roșii la data de 18 februarie.
Roverul a demonstrat deja că este posibil să generăm oxigen din atmosfera marțiană, a surprins peste 75.000 de imagini și a produs unele dintre primele înregistrări cu microfon pe planeta Marte.
„În următoarele luni, Perseverance va explora o bucată de 3,8 kilometri pătrați din Craterul Jezero. Din acest loc vor fi colectate primele mostre de pe altă planetă și vor fi returnate pe Terra la bordul unei alte misiuni”, a explicat Jennifer Trosper, manager de proiect la Jet Propulsion Laboratory al NASA, printr-un comunicat de presă.
Roverul Perseverance a descoperit o rocă ciudată pe Marte. Imaginile dezvăluite de NASA
Unde este roverul Perseverance în imaginile impresionante surprinse cu planeta Marte