Kim Ir-sen, născut la data de 15 aprilie 1919, a fost liderul comunist al Coreei de Nord de la fondarea statului, în 1948, și până la moartea sa la data de 8 iulie 1994.
Kim Ir-sen a fost prim-ministrul țării din 1948 și până în 1972, secretar general al Partidului Muncitorilor din Coreea începând cu 1949, precum și șef de stat începând cu 1972.
Atunci când Japonia a anexat Coreea în 1910, Kim Ir-sen era doar un copil, iar părinții săi au fost printre numeroșii coreeni care au fugit în Manciuria pentru a scăpa de ocupația japoneză. Kim Ir-sen a urmat cursurile unei școli în Manciuria și s-a alăturat unui grup de tineri comuniști în timpul studenției.
Kim Ir-sen a fost arestat și închis pentru activitățile sale alături de membrii grupului între 1929 și 1930. După eliberarea din închisoare, Kim Ir-sen s-a alăturat unui grup de gherilă coreean împotriva ocupației japoneze cândva în anii 1930, adoptând atunci și numele unui legendar luptător de gherilă coreean. Kim Ir-sen a fost observat de autoritățile militare sovietice, care l-au trimis în Uniunea Sovietică pentru instruire militară și politică. Acolo, Kim Ir-sen s-a alăturat Partidului Comunist.
După ce a luptat împotriva japonezilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Kim Ir-sen s-a întors în Coreea de Nord, sub ocupația sovieticilor, ca un erou. Cu susținerea sovieticilor, Kim Ir-sen a acumulat rapid putere politică, iar la începutul anului 1950 s-a simțit îndeajuns de puternic încât să unifice Coreea cu forța. La data de 25 iunie 1950, Kim Ir-sen a invadat Coreea de Sud și așa a început Războiul coreean.
„Juche”, doctrina politică dezvoltată de Kim Ir-sen ale cărei principii sunt suveranitatea politică, independența economică și autonomia militară, a devenit principiul de bază pentru societatea austeră și deosebit de militarizată din Coreea de Nord și pentru fondarea cultului personalității din jurul familiei Kim.
Declarat „președintele etern” al Coreei de Nord la scurt timp după moartea sa, lui Kim Ir-sen îi este atribuit un statut demn de zeu în rândul cetățenilor nord-coreeni, scrie Britannica.
După moartea lui Kim Ir-sen în 1994, o perioadă de doliu național a fost anunțată. Peste 1 milion de oameni au împânzit străzile capitalei Phenian pentru a vedea procesiunile funerare ale liderului comunist. Trupul îmbălsămat al lui Kim Ir-sen a fost depus la Palatul Soarelui Kumsusan din Phenian.
Un deputat sud-coreean acuză Coreea de Nord că ar fi construit submarine cu sisteme balistice
Sora lui Kim Jong Un ar fi ordonat executarea a încă unui înalt oficial de la Phenian