Cine a decis intervenția Armatei Române în războiul ruso-turc din 1877

În 1876, liberalii preiau guvernarea României. Imediat, liderul liberal Ion C. Brătianu, prim-ministrul României, inițiază dialoguri de tatonare a marilor puteri cu scopul de a obține independența țării pe fondul tensiunilor din Balcani.

Dacă Franța și Anglia au manifestat o reticență în a schimba la acel moment statu-quo-ul din Balcani, nu același lucru se întâmpla în cazul Rusiei și Austro-Ungariei.

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Pentru a evita transformarea spațiului românesc într-un câmp de război pentru turci și ruși, cum a fost de multe ori pe parcursul secolelor al XVIII-lea și al XVIII-lea, Ion C. Brătianu dorea obținerea independenței României și transformarea țării într-un stat neutru, după modelul de atunci al Belgiei și Elveției.

Din păcate, eforturile lui Brătianu nu au găsit susținere nici la Paris și nici la Londra, în schimb Rusia era extrem de determinată pentru a interveni în conflictele din Balcani. Deși reticent în primă fază, Brătianu începe o serie de tatonări și discuții diplomatice cu Imperiul Țarist, care se vor finaliza printr-un acord ce prevedea trecerea trupelor rusești prin România spre teatrul operațiunilor militare din Balcani, cu respectarea suveranității și independenței României.

Bombardamentele peste Dunăre întreprinse de forțele otomane asupra orașelor românești au determinat autoritățile române să proclame independența țării la 9 mai 1877, însă România o va câștiga pe câmpul de luptă.

Rusia cerea ajutorul României la Plevna

Rusia a mizat pe un succes rapid în fața forțelor otomane de la sud de Dunăre. În iunie, aproximativ 185.000 de soldați ruși au trecut Dunărea. În fața lor se găseau în jur 200.000 de soldați turci, majoritatea dispuși în zone fortificate. După ce a întâmpinat dificultăți (la Plevna și Stara Zagora), comandamentul militar rusesc a realizat că nu are resursele necesare și a trecut pe o poziție defensivă.

La 31 iulie 1877, la Cartierul General al Armatei Române este primită o telegramă trimisă Domnitorului Carol de Marele Duce Nicolae, conducătorul forțelor rusești din Bulgaria, prin care cerea ajutor militar din partea României: „Turcii înghesuind multe trupe la Plevna ne înfrâng. Vă rog să faceți fuziune, demonstrațiune și dacă se poate să treceți Dunărea, așa cum doriți”.

Despre acest moment Carol I nota în memoriile sale: „Brătianu, care se află în cartierul prințului (rus – n.n.), e de părere că acum e timpul să se vină în chip sincer în ajutorul rușilor, oriunde și cât vor vrea dânșii, deoarece altfel sunt aruncați peste Dunăre și România poate deveni teatrul de războiului”.

Carol I a șovăit inițial deoarece considera că un angajament militar al României în Balcani trebuia să fie reglementat de un tratat special care să stipuleze condițiile de cooperare cu rușii. Solicitând trimiterea imediată a ajutorului militar român, șeful guvernului liberal considera că negocierea unui alt tratat ar cere timp și, în plus, nu era sigur că anulând convenția existentă cu Rusia va putea să obțină condiții mai bune pentru statul român.

Lecțiile războiului

Îngrijorat de situația nefavorabilă a a armatelor ruse din Balcani, I.C. Brătianu i-a cerut urgent lui Carol I o acțiune militară pentru ajutorarea acestora. Datorită acestor cerințe, fără a se ajunge la un tratat de cooperare, după ce în prealabil s-a convenit cu autoritățile ruse să se respecte individualitatea armatei române, domnitorul țării a preluat comanda supremă a forțelor româno-ruse concentrate la Plevna, contribuind decisiv la înfrângerea și capitularea forțelor otomane.

Din păcate, după război, la negocierile de pace de la San Stefano, Rusia nu a apreciat ajutorul acordat de România. Totuși prin intervenția în conflict, România nu numai că și-a câștigat independența și un prestigiu internațional pe câmpul de luptă, dar e evitat transformarea teritoriului național într-un câmp de război.

Prin Tratatul de la Berlin, România a pierdut sudul Basarabiei ce era luat de Rusia, dar a primit Dobrogea. Atitudinea neprietenoasă manifestată după război de Rusia la adresa României va determina autoritățile politice de la Bucureşti să caute garanții de securitate în alte zone.

Vă recomandăm să citiți și:

24 mai 1875 – înființarea Partidului Național Liberal

Sabina Cantacuzino, sfătuitoarea fraților Brătianu

Ionel Brătianu, Austro-Ungaria și Rusia

Alexandru G. Golescu, fondatorul Monetăriei Statului

Cum au vrut liberalii să reformeze România înainte de Primul Război Mondial

Cum s-au organizat liberalii imediat după ce s-a încheiat Primul Război Mondial

Liberalii și interzicerea comuniștilor

Liberalii și problemele industrializării României după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, despre intrarea țării în Primul Război Mondial: „Este o partidă în care România îşi joacă existenţa”

Liberalii și criza dinastică generată de principele moștenitor Carol

Influența lui Ionel Brătianu asupra Regelui Ferdinand a adus România în tabăra câștigătorilor

Liberalii și prima amenințare majoră a bolșevicilor asupra României

Cum a ajuns Ionel Brătianu președintele PNL și prim-ministru al României

Ionel Brătianu, Banatul și Take Ionescu

Politica externă a României în primul deceniu al secolului al XX-lea

Liberalii și dezvoltarea industriei românești de la sfârșitul secolului al XIX-lea

Primul guvern liberal din istoria României

Distanțarea României de Tripla Alianță și susținerea Transilvaniei

Aderarea României la Tripla Alianță, mijloc de asigurare a securității după obținerea independenței

Proclamarea Regatului României

Cum a pregătit diplomatic guvernul lui Ion C. Brătianu obținerea independenței României

Reorganizarea PNL după Primul Război Mondial

Ionel Brătianu, omul în fața căruia Antanta a șovăit, iar Puterile Centrale s-au amăgit

Nicolae Gane, primarul scriitor care a adus tramvaiul și apa la Iași

Cum au gândit liberalii viitorul politic al României Mari

Petre Sebeșanu Aurelian, primul economist și agronom din Academia Română

Grigore Procopiu: „Partidul Liberal e dator să dea țării o îndrumare, larg, dar adevărat democratică”

Ion Ghica, boierul liberal care susținea apariția unei industrii naționale

Vila Florica, locul de suflet al Brătienilor unde s-au luat mari decizii pentru soarta României

Vasile Lascăr, omul care a pus bazele poliției române moderne

Cum i-a impresionat liberalul Ionel Brătianu pe liderii Antantei

Ion Gheorghe Duca: „Am fost primul ministru care după Unire a mers în Transilvania”

I. G. Duca, marele om de stat care a sfârșit tragic

Vintilă Brătianu și politica liberală „prin noi înșine”

Constituția liberală din 1923 și „spiritul unei democrații desăvârșite”

Spiru Haret, matematicianul care a renunțat la o carieră academică de succes în Occident pentru a ridica România din analfabetism

Ion Nistor, artizanul unirii Bucovinei cu România, închis forțat la Sighet pentru că a fost ministru

Ion C. Brătianu și cea mai lungă guvernare din istoria democratică a României

Un moment cheie în istoria României: Ionel Brătianu la Conferința de Pace de la Paris

Ionel Brătianu, patriarhul României Mari