Un cocoș de munte a fost filmat cu o cameră montată într-o pădure din Munții Apuseni în timpul ritualului de împerechere. Parada nupțială are loc chiar în apropierea camerei de monitorizare a faunei, montată de angajații Romsilva.
Imaginile au fost filmate la finalul lunii aprilie într-o pădure montană, acoperită de zăpadă.
„Cu mult noroc și cu ajutorul tehnologiei, suntem observatorii indiscreți ai spectaculoasei parade nupțiale a cocoșului de munte, cu dansuri și cântece”, au relatat reprezentanții Romsilva pe Facebook.
Specialiștii spun despre cocoșul de munte că nu este sociabil, trăind în apropierea găinilor numai în perioada de împerechere.
„Începutul ritualului de împerechere are loc dimineața, în copaci, apoi rând pe rând coboară pe zăpadă unde își continua mersul înfoiat și așteaptă găinile care se apropie tot mai mult, odată cu ridicarea întunericului, răspunzând printr-un cotcodăcit. Împerecherea cocosului de munte are loc între 15 aprilie și 15 mai, dar depinde și de starea vremii de afară”, au explicat specialiștii, potrivit Mediafax.
Ritualul de împerechere este spectaculos, mai ales datorită cântecelor cocoșului.
„Așa zisul cântec al cocoșului de munte este format din doua fraze muzicale: prima seamănă cu bătaia de toacă, cea de a doua cu sunetul produs de o tocilă. În scurta pauza dintre ele se aude uneori un sunet sec, ca cel produs de trasul unui dop dintr-o sticlă. Atunci când deschide larg ciocul, cocoșul de munte nu aude, astupându-i-se canalul auditiv, moment când este vulnerabil la prădători”, au precizat cei de la Romsilva.
După împerechere femela își face cuibul pe jos, într-o adâncitura, și depune între șase și zece ouă.