Riscurile nu se reduc la zero după vaccinare, spune coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheoghiţă, referitor la cazul actorului Alexandru Arşinel, internat la spital după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, la două luni după vaccinare.
Valeriu Gheoghiţă spune că există persoane, în mod deosebit cele vulnerabile, care nu întotdeauna dezvoltă un nivel suficient de crescut al anticorpilor încât să fie protejate, însă chiar și în aceste cazuri riscul de complicații este semnificativ mai scăzut.
„Pot să vă spun că ne-am uitat la rata de fatalitate care este de 100 de ori mai redusă la persoanele vaccinate comparativ cu persoanele nevaccinate, deci categoric că avem beneficii importante ale vaccinării, fără să spunem că 100% din persoanele care sunt vaccinate cu două doze nu vor mai face această infecție”, precizează Valeriu Gheoghiţă.
Beneficiile importante sunt față de boala simptomatică, față de complicații, față de riscul de spitalizare sau față de deces, adaugă acesta.
„Există suficiente date care arată inclusiv o reducere a infecției asimptomatice și a riscului de transmitere. Sigur că acest risc nu se reduce la zero”, afirmă Gheoghiţă.
Alexandru Arşinel şi soţia au ajuns la un spital din București în urmă cu câteva zile, după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19. Arșinel se vaccinase în urmă cu 2 luni.