Vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna oferă protecţie la 6 luni după administrarea rapelului, transmit oficialii companiei. Potrivit celor mai recente rezultate, vaccinul Moderna a demonstrat o rată de eficienţă de 90% împotriva tuturor formelor de COVID-19 şi de 95% împotriva cazurilor severe.
Compania Moderna a declarat că vaccinul său anti-COVID-19 oferă protecţie chiar şi la 6 luni după administrarea rapelului, cu o rată de eficienţă de 90% împotriva tuturor formelor de COVID-19 şi de 95% împotriva cazurilor severe.
Cele mai recente rezultate au fost obţinute într-o perioadă de 6 luni, urmând linia studiului din etapa târzie de testare a vaccinului Moderna. Astfel, eficienţa serului împotriva virusului SARS-CoV-2 rămâne în concordanţă cu parametrii vehiculaţi anterior.
În plus, compania a început testarea unor noi versiuni ale vaccinului, care vizează varianta de COVID-19 B.1.351, depistată iniţial în Africa de Sud.
Potrivit reprezentanţilor Moderna, ambele versiuni de vaccin, aflate în perioada de testare pe cobai, cresc titrul de anticorpi neutralizanţi. Cele mai promiţătoare rezultate au fost obţinute, până acum, după administrarea unui vaccin multivalent, care combină serul nou cu formula dezvoltată anterior.
Miercuri, producătorul de vaccinuri a pus la curent investitorii cu privire la evoluţia serului anti-COVID-19, informează Reuters.
Vaccinul Moderna, care foloseşte tehnologia ARN mesager (ARNm), este autorizat sau aprobat pentru utilizare în peste 40 de ţări.
Oficialii din Cambridge, Massachusetts, au declarat că, începând de luni, Moderna a livrat aproximativ 132 de milioane de doze la nivel global, din care 117 milioane de doze pentru SUA. Compania şi-a luat angajamentul să furnizeze Statelor Unite 300 de milioane de doze de vaccin până la sfârşitul lunii iulie, potrivit Mediafax.
Potrivit companiei, preţul de vânzare în SUA în primul trimestru a fost, în medie, de aproximativ 15,40 de dolari pe doză, fără a lua în calcul un miliard de dolari primiţi de la Autoritatea de Cercetare şi Dezvoltare Biomedicală Avansată, care face parte din Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane din SUA. În afara Statelor Unite, preţurile au variat de la 22 la 37 de dolari pe doza de vaccin.