Home » Istorie » Heracleion, orașul pierdut și redescoperit sub valuri. Cum a dispărut un oraș atât de important

Heracleion, orașul pierdut și redescoperit sub valuri. Cum a dispărut un oraș atât de important

Heracleion, orașul pierdut și redescoperit sub valuri. Cum a dispărut un oraș atât de important
Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 02.05.2021

Orașul Heracleion a fost înghițit de Marea Mediterană în urmă cu aproape 1.200 de ani. A fost unul dintre cele mai importante centre de comerț din regiunea mediteraneeană înainte să se scufunde.

Timp de secole, existența sa a fost considerată doar un mit, la fel ca Atlantida. Însă, în anul 2000, arheologul Franck Goddio a găsit în sfârșit orașul scufundat după cercetări subacvatice îndelungate în Golful Abukir.

Înainte să fie descoperit în 2000, Heracleion fusese aproape uitat și redus la o mână de inscripții și fraze din textele antice ale istoricilor Strabon și Diodorus. Istoricul grec Herodot (secolul V î.Hr.) scria despre un mare templu care a fost construit acolo unde eroul mitic Heracle a pășit pentru prima oară în Egipt. De asemenea, Herodot susținea că Elena din Troia a vizitat orașul înainte de războiul troian. La patru secole după ce Herodot a vizitat Egipt, istoricul grec Strabon a precizat că orașul Heracleion era situat la est de Canopus, chiar la gura fluviului Nil.

Un port important, centru religios și semnificativ din punct de vedere politic

Acum este acoperit de apele Mării Mediterane, însă în perioada sa de glorie Heracleion era situat la 32 de kilometri nord-est de Alexandria din Egiptul Antic. Orașul imens era un port important pentru comerțul cu Grecia, precum și un centru religios în care marinarii ofereau daruri zeilor. Orașul era semnificativ și din punct de vedere politic, faraonii fiind nevoiți să viziteze templul lui Amon pentru a deveni conducători universali.

Construit pe delta Nilului, orașul era traversat de o rețea vastă de canale, astfel că era deosebit de frumos. Poreclit și „Veneția de pe Nil”, Heracleion a fost la un moment dat cel mai mare port al Mediteranei. Cercetătorii au concluzionat că orașul și-a pierdut treptat din importanță pe măsură ce s-a scufundat în mare în a doua jumătate a secolului al VIII-lea e.n.

Așadar, cum a fost posibil ca un oraș atât de semnificativ să fie pierdut?

Cercetările au arătat că bazinul mediteranean de sud-est a fost afectat de creșterea nivelului mărilor și de un fenomen local legat de compoziția solului, care împreună au dus la apariția condițiilor în care orașe precum Heracleion s-au scufundat în mare.

Muzeul Britanic și-a unit forțele cu arheologul Franck Goddio în 2015 pentru a organiza prima expoziție de arheologie subacvatică, care a inclus în jur de 200 de artefacte descoperite pe coasta Egiptului între 1996 și 2012. Până atunci, Goddio estimase că cercetătorii exploraseră doar 5% din orașul antic Heracleion. Orașul antic ar acoperi o suprafață de aproape 3,5 km2, potrivit Ancient Origins.

Goddio a declarat la acea vreme că „o astfel de explorare este dificilă pe sol, însă sub sedimente și ape este o misiune care ar putea dura sute de ani”. Pentru a înțelege amploarea cercetărilor, Heracleion este de aproape trei ori mai mare decât Pompeii și arheologii excavează acel oraș devastat de o erupție vulcanică de peste 100 de ani.

Descoperirea orașului Heracleion a ridicat multe semne de întrebare

Una dintre cele mai impresionante descoperiri la orașul scufundat Heracleion în Golful Abukir a fost statuia unei regine din timpul dinastiei Ptolemeice. Cel mai probabil, statuia o înfățișa pe Cleopatra a II-a sau Cleopatra a III-a, îmbrăcată ca zeița Isis.

Descoperirea orașului Heracleion a ridicat multe semne de întrebare despre așa-numitele „orașe-mitice” care există în realitate. Dacă un oraș considerat cândva un mit poate fi descoperit în adâncurile mărilor, cine știe ce alte orașe legendare ale trecutului vor fi descoperite în viitor?

Vă mai recomandăm să citiți și:

Descoperire impresionantă! Scafandrii au găsit rămăşiţele unui templu antic şi alte comori din celebrul Heracleion

Descoperire extraordinară: un oraş pierdut, despre care se credea că e doar o legendă, îşi dezvăluie secretele (VIDEO)

Bijuterii descoperite alături de mumia unui adolescente din Egiptul Antic

10 lucruri despre Egiptul Antic pe care toţi ar trebui să le ştie

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă la cel de curvă și înapoi la sfântă, toate astea într-o singură viață”
Ingrid Bergman, persecutată pentru relația cu regizorul italian Roberto Rossellini. „Am trecut de la statutul de sfântă ...
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Studiu: Expunerea la poluarea atmosferică poate crește riscul de infertilitate
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Doar 30 de minute de activitate pe zi ajută memoria, arată un studiu
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face fără iPhone
Update Go4it #8: Luci Popa vine la podcast să ne spună povestea sa, cât de rapidă este mașina Xiaomi și ce ar face ...
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
(P) Descoperă cât costă un implant dentar: prețul nu mai este unul tabu pentru nimeni!
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Test de cultură generală. Unde trăiesc pinguinii și urșii polari?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Astronomii din România au descoperit o stea de 179 de ori mai strălucitoare decât Soarele! Ce nume a primit?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Cât au de gând românii să cheltuiască pe cadourile de Crăciun anul acesta?
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Apple pregătește modele pliabile pentru iPhone și iPad
Un nou record istoric pentru Bitcoin
Un nou record istoric pentru Bitcoin