Home » Știință » Cel mai mare crater al Lunii dezvăluie secrete despre formarea satelitului nostru natural

Cel mai mare crater al Lunii dezvăluie secrete despre formarea satelitului nostru natural

Cel mai mare crater al Lunii dezvăluie secrete despre formarea satelitului nostru natural
Concentrații de thoriu pe Lună. Sursa foto: NASA
Publicat: 22.02.2021

Un crater care acoperă aproape un sfert din suprafața Lunii a dezvăluit noi informații despre modul în care s-a format satelitul natural al Pământului, iar descoperirile au implicații uriașe, au spus cercetătorii.  

O nouă analiză a materialului înlăturat din bazinul de impact Aitken de la Polul Sud al Lunii a permis oamenilor de știință să îmbunătățească cunoștințele despre perioada în care s-au dezvoltat scoarța și mantaua Lunii. Cercetătorii au folosit thoriu pentru a desluși ordinea evenimentelor.

„Aceste rezultate au implicații importante pentru înțelegerea formării și evoluției Lunii”, a scris echipa de cercetători coordonată de geologul planetar Daniel Moriarty de la Centrul Goddard pentru Zbor Spațial al NASA.

Cel mai mare crater de impact din Sistemul Solar

Pe o Lună care este acoperită de cratere de impact, bazinul Aitken de la Polul Sud iese în evidență. Având o lungime de 2.500 de kilometri și o adâncime de 8,2 kilometri, Aitken este cel mai mare crater de impact din Sistemul Solar.

Craterul a fost produs în urma unui impact uriaș în urmă cu 4,3 miliarde de ani, atunci când Sistemul Solar era încă un „bebeluș”. În acel moment, Luna era încă destul de caldă și maleabilă, iar impactul ar fi desprins o cantitate semnificativă de material de sub suprafață.

Unul dintre aspectele ciudate ale Lunii este că partea vizibilă este foarte diferită de cea întunecată. Fața vizibilă a Lunii este acoperită cu pete întunecate. Acestea sunt mările lunare, câmpii bazaltice întinse și întunecate formate în urma activității vulcanice antice de pe Lună.

Diferențe semnificative între cele două fețe ale Lunii

Prin comparație, partea întunecată a Lunii conține mai puține câmpii bazaltice și mai multe cratere. Scoarța de pe partea întunecată este mai groasă și are o compoziție diferită.

Mare parte din thoriul descoperit până acum apare pe fața vizibilă a Lunii, așa că prezența este interpretată de obicei ca fiind legată de diferențele dintre cele două fețe ale Lunii. Însă, o legătură cu materialul înlăturat din craterul de impact Aitken spune o poveste diferită.

Thoriul de pe Lună a fost depozitat în timpul unei perioade cunoscute drept Oceanul de Magmă Lunar. În această perioadă, în urmă cu 4,5 – 4,5 miliarde de ani în urmă, Luna ar fi fost acoperită de rocă topită care s-a răcit și solidificat treptat.

Ce sugerează noile cercetări

Noua analiză a dezvăluit că atunci când a avut loc impactul Aitken, evenimentul a excavat o cantitate imensă de thoriu din acest strat, aruncându-l pe suprafața lunară de pe fața vizibilă a satelitului.

Asta înseamnă că impactul ar fi avut loc înainte ca stratul de thoriu să se scufunde. Cercetările mai sugerează că stratul de thoriu ar fi fost distribuit global la acea vreme, și nu concentrate pe partea vizibilă, potrivit Science Alert.

Cele mai antice și importante evenimente din istoria lunară

De asemenea, impactul Aitken a topit rocă din adâncimi mai mari decât particulele ejecta, particulele aruncate la momentul impactului. Din punct de vedere compozițional, acestea sunt foarte diferite de materialul aruncat pe suprafață, conținând mai puțin thoriu. Astfel, asta sugerează că mantaua superioară avea două straturi compozițional diferite la momentul impactului care au fost expuse în moduri diferite.

„Formarea bazinului Aitken de la Polul Sud este printre cele mai antice și importante evenimente din istoria lunară. Nu a afectat doar evoluția termică și chimică, dar a și prezervat materiale eterogene din mantaua Lunii pe suprafață sub formă particule ejecta și impactite”, au scris cercetătorii.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Chinezii au adus pe Terra mai puține roci de pe Lună decât au planificat

Cele mai așteptate misiuni spațiale din anul 2021: Luna, Marte și cel mai puternic telescop spațial din lume

Motivul pentru care China și-a prăbușit intenționat o parte din nava spațială Chang’e-5 pe Lună

NASA vrea să pună centrale nucleare pe Lună până în 2026

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni