Home » Istorie » Zeci de figurine din teracotă care înfățișează zei și muritori antici, descoperite în Turcia

Zeci de figurine din teracotă care înfățișează zei și muritori antici, descoperite în Turcia

Zeci de figurine din teracotă care înfățișează zei și muritori antici, descoperite în Turcia
Sursa foto: Ministerul pentru Turism și Cultură din Turcia
Publicat: 07.02.2021

Arheologii au descoperit zeci de figurine din teracotă care sunt vechi de peste 2.000 de ani, inclusiv unele care înfățișează zei, zeițe, bărbați, femei, cavalerie și animale.

Unele dintre figurine încă mai aveau vopsea pe suprafața lor și unele inscripții, iar toate au scos la iveală detalii despre viața din orașul antic Myra, care este acum Demre din Turcia zilelor noastre.

Colecția de figurine „ne oferă detalii bogate despre ce a existat în misteriosul oraș Myra în primul și al doilea secol î.Hr.”, a spus Nevzat Çevik, profesor de arheologie la Universitatea Akdeniz din Turcia.

GALERIE FOTO

Myra este „unul dintre cele mai importante așezări antice din Licia”, o regiune maritimă importantă situată la Marea Mediterană.

Cândva unul dintre cele mai mari porturi ale Mediteranei antice

Portul din Myra era cândva unul dintre cele mai mari porturi ale Mediteranei antice. De asemenea, orașul este vestit pentru mormintele săpate în stâncă, biserica Sf. Nicolae, care era episcopul orașului în al IV-lea secol, precum și teatrul din perioada romană care putea găzdui 11.000 de oameni.

Çevik și echipa sa desfășurau lucrări de excavare la acest teatru între iunie și octombrie 2020 atunci când au dezgropat un al doilea teatru mai mic situat sub rămășițele romane. Structura mai veche datează din perioada elenistică, din 323 î.Hr. atunci când Alexandru cel Mare a murit, până la începutul Imperiului Roman din 30 î.Hr.

Arheologii se așteptau să găsească teatru elenistic, însă figurinele din teracotă împrăștiate în teatru „au fost o mare surpriză”, a spus Çevik.

O varietate de obiecte din ceramică, bronz, plumb și argint

Figurinele vechi de 2.200 de ani includ bărbați și femei muritori precum și personaje divine precum Artemis, Heracle, Afrodita, Leto și Apolo. De asemenea, figurinele mai arătă o femeie și un copil, un băiat cu fructe, un călăreț și o femeie cu un vas grecesc antic pentru apă, potrivit Live Science.

Datorită acestei „coexistențe colective” a figurinelor și a faptului că această colecție include personaje divine, cercetătorii cred că figurinele ar fi fost aduse dintr-o zonă de venerare și aruncate aici. Colecția oferă „indicii importante despre perioada elenistică din Myra și Licia”, a mai precizat Çevik.

Arheologii au mai descoperit și o varietate de obiecte din ceramică, bronz, plumb și argint în jurul figurinelor din teracotă. Aceștia vor continua excavările la sit anul acesta. Între timp, echipa lucrează din greu pentru repararea, asamblarea și conservarea sutelor de obiecte.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un templu al zeiței Afrodita, vechi de 2.500 de ani, a fost dezgropat în Turcia

Cercetătorii au rezolvat misterul păsărilor pe care egiptenii antici le ofereau zeilor

O ofrandă adusă zeilor incași descoperită sub apele Titicaca, cel mai mare lac dulce din America de Sud

Arheologii cred că au găsit regatul lui Midas în Turcia

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase