Home » Știință » Ce a constatat Israelul după vaccinarea intensă cu dozele Pfizer

Ce a constatat Israelul după vaccinarea intensă cu dozele Pfizer

Ce a constatat Israelul după vaccinarea intensă cu dozele Pfizer
Credit foto: Shutterstock
Publicat: 03.02.2021

Israelul este campioană la imunizarea împotriva COVID-19, iar programul de vaccinare național dovedește deja că reduce infectarea și apariția bolii în rândul persoanelor de peste 60 de ani.

Cifrele Ministerului Sănătății (MS) din Israel arată că numai 531 de persoane cu vârste de peste 60 de ani, din aproape 750.000 complet vaccinate (cu ambele doze Pfizer – BioNTech), au fost testate pozitiv la infecția cu virusul SARS-CoV-2 (0,07%).

Dintre aceștia, numărul celor care s-au îmbolnăvit a fost și mai mic, 38 fiind spitalizați cu o formă de COVID-19 moderată, severă sau critică.

Ministerul Sănătății a evaluat înregistrările medicale a aproape un milion de persoane, dintre care 743.845 erau mai în vârstă de 60 de ani. Informațiile medicale evaluate datau cu cel puțin șapte zile după ce toți au primit a doua doză de vaccin Pfizer – BioNTech.

Datele au arătat că au existat trei decese la persoanele de peste 60 de ani vaccinate, deși este posibil să se fi infectat mai devreme, înainte ca imunitatea lor să aibă timp să se construiască ca urmare a administrării vaccinului, notează BBC.

Înainte ca vaccinul să își facă efectul, au fost înregistrate peste 7.000 de infecții, sub 700 de cazuri de boală COVID-19 moderată până la critică și 307 decese.

Cea mai mare scădere a noilor infecții COVID-19, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin

Datele Ministerului Sănătății din Israel sugerează că infecțiile cu SARS-CoV-2 și cazurile de COVID-19 au scăzut în mod constant după 14 zile de la primirea primei doze de vaccin împotriva COVID-19.

Cea mai mare scădere a noilor infectări a fost, însă, observată după șapte zile de la administrarea celei de a doua doze de vaccin împotriva COVID-19.

Israelul a imunizat oamenii cu a doua doză de vaccin Pfizer la cel mult trei săptămâni de la administrarea primei doze. Datele Pfizer și BioNTech au arătat anterior că prima doză oferă protecție împotriva COVID-19 după cel puțin două săptămâni de la administrare deoarece durează până când sistemul imunitar începe să recunoască și să lupte împotriva virusului.

Până la finalul săptămânii trecute, Israelul a furnizat cinci milioane de doze de vaccin către populația sa de aproximativ nouă milioane. Dintre aceștia, aproximativ un milion de persoane au primit două doze de vaccin împotriva COVID-19.

Specialiștii în domeniu nu au stabilit încă dacă vaccinul oprește complet infectarea oamenilor cu SARS-CoV-2 și transmiterea coronavirusului mai departe. Din acest motiv, inclusiv celor vaccinați li se transmite în continuare să se distanțe social și să poarte măști.

Semne timpurii că vaccinarea împotiva COVID-19 a redus noile infectări

Datele MS din Israel au analizat doar infecțiile și bolile la persoanele vaccinate, nu au implicat un grup de control al persoanelor nevaccinate, așa cum se face într-un studiu clinic.

O echipă de cercetători de la Institutul de Științe Weizmann, Universitatea din Tel-Aviv și Institutul de Tehnologie din Israel (Technion) a încercat să stabilească dacă scăderea cazurilor de COVID-19 se datorează vaccinului, mai degrabă decât restricțiilor anti-pandemie.

Prof. Malka Gorfine, Hagai Rossman, prof. Eran Segal și dr. Uri Shalit au analizat datele naționale în funcție de vârstă și oraș.

Ei au identificat scăderi mai mari ale infectărilor și spitalizărilor, atât la persoanelele cu vârste de peste 60 de ani, care au fost vaccinate mai întâi, cât și în orașele care au vaccinat mai devreme cea mai mare parte din populația lor.

Aceste modificări nu au fost observate în timpul restricțiilor anterioare. Aceste date sunt semne timpurii, dar încurajatoare, că scăderea noilor infecții și spitalizări din cauza COVID-19 poate fi legată de vaccin și nu doar de restricțiile actuale.

Vaccinul Pfizer împotriva COVID-19, o eficiență de 92% pe o populație

Separat, al doilea cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel, Maccabi, a publicat date care arată că 66 de persoane dintr-un grup de 248.000 vaccinate (0,03%) s-au infectat cu coronavirusul care provoacă COVID-19, la mai mult de o săptămână după ce au primit a doua doză de vaccin.

Toți cei 66 au avut simptome ușoare și niciunul nu a fost spitalizat.

Spre deosebire de Ministerul Sănătății, Maccabi a comparat rata de infectare a celor vaccinați cu a altor 900.000 de persoane nevaccinate, dar cu un profil demografic similar. În acest grup, în aceeași perioadă de timp, 8.250 au fost diagnosticați cu COVID-19, de 11 ori mai mulți decât cei vaccinați.

Specialiștii Maccabi au estimat că datele lor arată că vaccinul a avut o eficiență de 92% pe o populație, față de 95% cât a anunțat Pfizer în urma studiului clinic controlat.

Vă recomandăm să citiți și:

Vaccinul COVID-19 de la Pfizer. Anticorpi generați la 99% dintre angajații unui spital din Roma

Vaccinul Pfizer pare să fie mai puțin eficient împotriva mutaţiilor tulpinei din Africa de Sud – studiu

Avertisment de la Pfizer asupra amânării administrării celei de-a doua doze de vaccin anti-COVID-19

Cât de frecvente sunt reacțiile alergice severe la vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer și BioNTech

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040