Mesaje cuantice care nu pot descifrate pot fi acum transmise prin aer, iar în curând vor putea fi trimise în spațiu.
Cercetătorii de la Universitatea de Știință și Tehnologie din China (USTC) au descoperit în 2018 cum să distribuie în secret „chei cuantice” între sateliții din orbită și stațiile terestre. Astfel, legătura dintre satelitul Micius al Chinei și trei stații terestre din Europa și Asia cu care comunică acesta a devenit de departe cea mai mare rețea cuantică sigură din lume.
Însă instrumentul de secretizare cuantică folosit inițial de Micius a avut câteva defecțiuni, astfel că oamenii de știință au trebuit să dezvolte o formă mai avansată de criptare cuantică cunoscută sub numele de distribuirea cheilor cuantice independentă de dispozitivul de măsurare (MDI-QKD). Acum, același grup de cercetători a reușit pentru prima oară să execute MDI-QKD într-un oraș din China, fără a fi nevoie de fibre optice. Oamenii de știință se pregătesc să trimită un mesaj prin MDI-QKD la satelitul Micius.
„Rezultatele grupului chinez sunt foarte interesante pentru comunitatea cuantică de comunicare”, a precizat Daniel Oblak, cercetător în comunicații cuantice la Universitatea din Calgary din Ontario, Canada, care nu a participat la experiment.
Reușita deschide calea către rețelele cuantice criptate practice care se bazează atât pe sateliți, cât și pe cablurile de fibră optică care funcționează în tandem, ceva ce nu este posibil prin intermediul tehnologiei actuale.
În cadrul noului studiu, cercetătorii au trimis o cheie securizată prin MDI-QKD pe o distanță de 19,2 kilometri între două clădiri din orașul Hefei. Pentru a se asigura că fotonii au ajuns în același timp, oamenii de știință au dezvoltat algoritmi care au permis emițătorului și receptorului să ia în considerare fluctuațiile din acea distanță din atmosferă.
Trimiterea mesajelor criptate în spațiu va necesita rezolvarea mai multor probleme, inclusiv dezvoltarea de algoritmi mai buni care pot ține cont de distanțe și mai mari.
„O altă provocare pe care sperăm să o depășim este asociată cu mișcarea sateliților”, a explicat Qiang Zhang, unul dintre autorii studiului.
O țintă în mișcare schimbă comportamentul fotonilor în moduri care trebuie luate în considerare cu maximă precizie. Mișcarea satelitului face ca folosirea MDI-QKD să fie foarte dificilă, însă oamenii de știință sunt încrezători că vor reuși să remedieze problema, potrivit Live Science.
Astfel, dacă o vor face, aceștia vor reuși să dezvolte o rețea cuantică care nu poate fi descifrată de nici o metodă cunoscută de decriptare. Totodată, sistemul ar fi cea mai sigură rețea de comunicare pe distanță lungă din lume.
10 lucruri bizare interzise în China
China a creat prima rețea cuantică integrată din lume care se întinde pe mii de kilometri
China ar fi început să desfășoare experimente de editare genetică pentru a produce „supersoldați”
Un ”metal ciudat” ar putea să fie cheia unor noi tehnologii cuantice