Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. În studiile clinice desfășurate au fost incluse predominant persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani.
Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat vineri acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca. Dacă va fi autorizat și de Comisia Europeană, acesta va fi al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România.
Autoritățile anunță că datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului au fost evaluate de Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA. Comitetul a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.
Studiile clinice pe baza cărora au fost furnizate datele analizate au inclus un număr de 24.000 de persoane, dintre care jumătate au primit vaccinul, cealaltă jumătate primind placebo. În studiile clinice desfășurate au fost incluse predominant persoane cu vârsta cuprinsă între 18 și 55 ani.
Recomandarea pentru vaccinul AstraZeneca este de administrare a două doze la interval de 4-12 săptămâni și poate fi administrat persoanelor cu vârstă de peste 18 ani.
Anterior deciziei Agenției Europene a Medicamentului, autoritățile germane recomandă, într-un proiect de declarație, ca vaccinul Oxford / AstraZeneca împotriva Covid-19 să nu fie folosit pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani.
Într-o declarație a Comisiei Permanente pentru Vaccinuri din cadrul Institutului Robert Koch, principala agenție de sănătate publică din Germania, se spune că „nu există date disponibile în prezent pentru a stabili cât de eficient este vaccinul peste 65 de ani”, conform Financial Times.
Șeful AstraZeneca, Pascal Soriot, spunea recent pentru cotidianul La Repubblica: „Avem date care arată o producție masivă de anticorpi împotriva virusului la vârstnici, similar cu ceea ce vedem la persoanele mai tinere. Este posibil ca unele țări, din prudență, să folosească vaccinul nostru pentru tineri. E bine. Nu există suficiente vaccinuri pentru toată lumea. Deci, dacă vor să folosească un alt vaccin pentru persoanele în vârstă și vaccinul nostru pentru cei mai tineri, care este problema?”.