Stația Spațială Internațională se va vedea cu ochiul liber luni, între orele 19:00 și 19:04, din București, potrivit anunțului făcut de Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
Stația Spațială Internațională (ISS) poate fi văzută înspre nord, nu foarte sus față de orizont, potrivit reprezentanților Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”.
„Veți vedea cum din stânga (nord-vest) se ridică încet o stea care se mișcă spre dreapta și crește în strălucire. Aceasta este Stația Spațială Internațională, singurul satelit cu oameni la bord, care se vede timp de patru minute. Se ridică înspre nord, crește în strălucire, după care dispare brusc (la 19:04) atunci când intră în umbra Pământului”, scrie pe pagina de Facebook a Observatorului.
Reprezentanții instituției spun că Stația se va vedea numai dacă cerul este senin. „Dacă nu este senin vom avea și alte ocazii”, au adăugat aceștia.
Staţia Spaţială Internaţională orbitează, din 1998, la o altitudine de circa 400 de km, în jurul Pământului.
Staţia spaţială este compusă din 14 module şi are un volum total de 1000 de metri cubi. Realizează o orbită completă la fiecare 90 de minute, atingând viteze de 28.000 km/h. Într-o singură zi, staţia călătoreşte distanţa dintre Pământ şi Lună şi înapoi.
De obicei, ISS are echipaj de 3-6 oameni. Astronauţii şi cosmonauţii îşi petrec mare parte din timp realizând experimente științifice şi activităţi de mentenanţă, iar cel puţin două ore pe zi sunt dedicate exerciţiilor fizice şi îngrijirii personale. Aceştia mai organizează evenimente media şi postează pe social media.
Imagini uimitoare de pe Stația Spațială Internațională, dezvăluite de NASA
Aglomerație pe Stația Spațială Internațională: Unde va trebui să doarmă unul dintre astronauți
Roscosmos caută o actriță cu abilități speciale pentru un film pe Stația Spațială Internațională