Oamenii de știință au identificat recent o plantă cu flori, misterioasă și dispărută de foarte mult timp, specia fiind numită Valviloculus pleristaminis.
Planta înflorea cândva în perioada cretacică, astfel că este o relicvă florală din vremuri demult apuse, conservată în chihlimbar dintr-o zi fără nume în care dinozaurii încă mai cutreierau Pământul.
„Este foarte frumoasă și făcea parte dintr-o pădure care a existat în urmă cu 100 de milioane de ani”, a spus George Poinar Jr., profesor emerit de la Universitatea Oregon State și expert în capabilitățile de „capsulă a timpului” pe care le deține chihlimbarul.
Totodată, Poinar Jr. este considerat omul de știință care a popularizat fenomenul insectelor și nematozilor rămași în rășina copacilor de-a lungul perioadelor geologice, idei care au devenit și mai populare în lumea fantastică din Jurassic Park.
„Masculul este mic, cu un diametru de aproape 2 milimetri, însă are aproape 50 de stamine aranjate precum o spirală și antere orientate spre cer. Deși este minusculă, detaliile sale sunt uimitoare. Specimenul nostru probabil făcea parte dintr-un roi de pe o plantă care conținea mai multe astfel de flori”, a explicat profesorul.
Specimenul a fost obținut din minele de chihlimbar din Myanmar, după ce au fost păstrate în depozitele de sedimente care datează de la mijlocul perioadei cretacice, în urmă cu aproximativ 99 milioane de ani.
Potrivit oamenilor de știință, V. pleristaminis este un exemplu de angiospermă (plantă care înflorește) și cel mai probabil aparține ordinului Laurales, deosebit de asemănătoare cu familiile Monimiaceae și Atherospermataceae. Însă, această floare bizară nu oferă indicii doar despre istoria evoluționară a florilor, potrivit Science Alert.
Poinar Jr. a mai precizat că V. pleristaminis și alte fosile de angiosperme din Myanmar ar putea ajuta la rezolvarea unui mister extraordinar despre supercontinentul antic Gondwana, locul în care aceste plante au apărut pentru prima oară.
V. pleristaminis ar fi înflorit cândva într-o regiune din Gondwana numită West Burma Block, care s-a desprins de restul supercontinentului la un moment necunoscut din istorie.
O plantă cu flori, populară în medicina tradițională chineză, a evoluat să rămână ascunsă de oameni
Ce se întâmplă cu plantele atunci când cresc în apropiere de rămășițe umane