Home » Știință » Un istoric al Sistemul Solar: Peste 100.000 de noi cratere au fost descoperite pe suprafața Lunii

Un istoric al Sistemul Solar: Peste 100.000 de noi cratere au fost descoperite pe suprafața Lunii

Publicat: 24.12.2020

Luna are mai multe cratere decât am crezut până acum, au arătat noi cercetări.

Peste 109.000 de noi cratere au fost descoperite în regiunile de latitudine joasă și mijlocie ale Lunii cu ajutorul inteligenței artificiale (AI), care a fost instruită cu date colectate de nava spațiale chineze care au orbitat satelitul nostru natural.

Numărul de cratere înregistrat pe suprafața lunară este acum de peste 10 ori mai mare decât era înainte. Descoperirile au fost publicate în jurnalul Nature Communications.

Cea mai mare bază de date cu cratere lunare

„Este cea mai mare bază de date cu cratere lunare pentru regiunile de latitudine joasă și mijlocie de pe Lună”, a spus Chen Yang, autorul principal al studiului și profesor la Universitatea Jilin din China.

Craterele de impact, formate în timpul coliziunilor de meteoriți, acoperă mare parte din suprafața lunară. De asemenea, craterele de impact pot fi considerate echivalentul lunar al „fosilelor”, un „istoric al Sistemului Solar”, a adăugat Yang.

Însă, aceste formele și dimensiunile acestor „fosile” variază dramatic, craterele putând fi suprapuse sau erodate de-a lungul timpului. Astfel, identificarea și datarea lor este extrem de dificilă și necesită foarte mult timp. Procesul este și subiectiv, ducând la discrepanțe în bazele existente de date.

Unele cratere datează din urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani

Yang și echipa sa au abordat aceste probleme prin intermediul învățării automate. Oamenii de știință au instruit o rețea neurală profundă (prin care un computer folosește mai multe straturi de calcule matematice) cu date de la mii de cratere identificate anterior și au învățat algoritmul să găsească noi cratere. Apoi, rețeaua neurală a fost aplicată la datele colectate de navele spațiale Chang’e-1 și Chang’e-2, în cele din urmă dezvăluind 109.956 de noi cratere pe suprafața Lunii, potrivit Live Science.

Un număr substanțial de cratere identificate prin acest studiu au fost clasificat drept „mici” sau „medii”, deși din perspectiva unui pământean craterele ar putea părea uriașe, având un diametru între 1 și 100 de kilometri. Cel mai probabil, craterele nu au mai fost detectate până acum din cauza dimensiunilor relativ reduse.

Însă, programul AI a mai observat și cratere mult mai mari care au erodat în timp, unele având un diametru de până la 550 de kilometri. Algoritmul a mai estimat și perioada în care aproape 19.000 de cratere au fost formate în funcție de caracteristici precum mărime și adâncime. Aceste cratere s-au format de-a lungul celor cinci perioade geologice ale Lunii, iar unele cratere datează din urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani.

Vă mai recomandăm să citiți și:

O sondă chineză a adus pe Pământ primele mostre lunare colectate în ultimele decenii

Motivul pentru care China și-a prăbușit intenționat o parte din nava spațială Chang’e-5 pe Lună

NASA dezvăluie planuri pentru achiziționarea de regolit lunar, cu prețuri pornind de la 1 dolar

NASA vrea să pună centrale nucleare pe Lună până în 2026

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii