În 2019, oamenii de știință din SUA și Vietnam cercetau biodiversitatea din junglele și munții Vietnamului atunci când au dat peste un șarpe ciudat.
Era întunecat și iridescent, iar solzii treceau din nuanțe verzi în albastre sub diferite raze de lumină. Solzii erau mici, crestați și cu tipare bizare. Cercetătorii nu au știut ce era și au realizat rapid că se uitau, de fapt, la o specie necunoscută.
„A fost un moment foarte palpitant. Specimenul arată foarte diferit, atât de diferit încât nu am știut pe moment ce ar putea fi”, a explicat Aryeh Miller, unul dintre cercetători și membru al Muzeului Național de Istorie Naturală Smithsonian.
Oamenii de știință, de la Smithsonian și Academia pentru Știință și Tehnologie din Vietnam, au publicat cercetările în jurnalul Copeia.
Șarpele a fost descoperit în provincia nordică Ha Giang din Vietnam, care are graniță cu China. Au existat câteva indicii privind înfățișarea misterioasă a șarpelui, cel mai notabil fiind faptul că ochii săi nu aveau fotoreceptori, ceea ce sugerează că șarpele trăiește în subteran sau sub frunze. Aceste tipuri de șerpi sunt dificil de găsit pentru că își duc traiul departe de suprafață.
Oamenii de știință au mai descoperit că specia aparține genului rar Achalinus, cunoscut drept „șerpi cu solzi ciudați”, pentru că solzii nu se suprapun ca în cazul altor specii de șerpi, ci sunt împrăștiați și așezați individual. Până acum, doar 13 specii sunt cunoscute din acest gen, șase dintre aceștia fiind găsiți în Vietnam, potrivit CNN.
„În 22 de ani de cercetare a reptilelor din Vietnam, am colectat doar șase astfel de șerpi cu solzi ciudați. Acesta este unul dintre grupurile de reptile cel mai puțin cercetate”, a spus Truong Nguyen, vicepreședinte al Institutului pentru Ecologie și Resurse Biologice din Vietnam.
Oamenii de știință speră ca acest șarpe, pe care l-au numit Achalinus zugorum, să dezvăluie mai multe detalii despre genul rar de care aparține. Achalinus s-a desprins din arborele filogenetic mult mai devreme decât alte grupuri, ceea ce înseamnă că arată și se comportă foarte diferit față de alți șerpi, purtând informații esențiale despre evoluția șerpilor.