Controversă de peste un secol. A mers destul de departe ancheta scufundării Titanicului?

Circumstanțele producerii accidentului au dus la o serie de investigații din partea autorităților britanice și americane.

Când RMS Titanic s-a scufundat în noaptea de 14-15 aprilie 1912, oamenii de pe ambele maluri ale Atlanticului așteptau frenetic alte știri. Ziarele au adunat toate informațiile pe care le puteau obține din mesajele telegrafice trimise de Titanic și alte nave de pe mare, bazându-se adesea pe speculații pentru a umple golurile. Aparent, multe ziare importante și-au asigurat cititorii că toți pasagerii au fost salvați și că nava se îndrepta încet spre Nova Scotia. Abia nava de salvare Carpathia, care a sosit la New York pe 18 aprilie, a început să ofere detalii mai complete. Chiar și atunci, zvonurile erau dezlănțuite.

• 166 de ani de la începerea construcţiei Canalului Suez. A scurtat drumul navigatorilor către Europa la…
• Comorile găsite în Thetford, Anglia, arată că orașul a fost păgân până în secolul al V-lea

Din fericire, de dragul istoriei, oficialii guvernamentali din Statele Unite și Marea Britanie au depus eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat și de ce. Anchetele lor, începând cu 19 aprilie și respectiv 2 mai, au consemnat o mare parte din ceea ce lumea știe acum despre dezastru, că nava călătorea prea repede pentru condițiile de navigație, că designul său a făcut-o mai vulnerabilă la scufundare decât oricine și-a dat seama , că transporta mult prea puține bărci de salvare pentru oamenii de la bord și multe altele, notează History.

Ancheta unui senator american

Senatorul William Alden Smith din Michigan, de profesie avocat, a condus ancheta Senatului SUA. El nu a pierdut timp în strângerea martorilor cheie, în parte din îngrijorarea că vor părăsi SUA și se vor întoarce în Anglia înainte de a fi interogați. Smith și anturajul său s-au întâlnit cu Carpathia la docul din New York pentru a servi citații membrilor supraviețuitori ai echipajului Titanic, căpitanului Carpathia și J. Bruce Ismay, președinte al White Star Line și supraviețuitor al evenimentului.

Ancheta a început a doua zi dimineață la un hotel din New York înainte de a se muta la Washington, D.C. câteva zile mai târziu. Smith a chemat în total 82 de martori, inclusiv patru ofițeri de pe Titanic, 34 de membri ai echipajului și 21 de pasageri.

Relatările lor de martori oculari au mărturisit viteza nechibzuită a navei, indiferența aparentă a căpitanului față de avertismentele de aisberg trimise de alte nave, lipsa de pregătire a echipajului în manipularea bărcilor de salvare și, cel mai revoltător, o misterioasă navă din apropiere care a refuzat să vină în ajutorul Titanicului, în ciuda faptului că fuseseră lansate rachete de semnalizare.

Raportul subcomitetului Smith emis pe 28 mai a fost lăudat pentru detalii și rămâne un document esențial pentru istoricii scufundării Titanicului până în prezent. Comportamentul său, însă, era o altă problemă. Un ziar londonez l-a acuzat hărțuirea martorilor, în special pe Ismay, care, salvându-se, devenise un ticălos în presa americană. Ziarele din întreaga lume au semnalat lipsa de cunoștințe nautice a lui Smith și au ridiculizat multe dintre întrebările sale echipajului Titanic, cel mai faimos: „Știi din ce este compus un aisberg?” .a care ofițerul Harold G. Lowe a răspuns: „Gheață, presupun, domnule”.

Raportul lui Smith ar fi putut, de asemenea, să fi servit un alt scop. După cum a observat o revistă americană, mărturia pe care Smith a înregistrat-o a făcut imposibil ca ancheta britanică să mușamalizeze pur și simplu dezastrul, așa cum se temeau mulți.

O investigație condusă de un britanic

A doua anchetă majoră, care a început la aproximativ două săptămâni după scufundare, a fost efectuată în numele British Board of Trade, un organism pe care Smith îl criticase dur, spunând că „laxitatea reglementării și inspecția pripită” ar fi reprezentat o cauză a accidentului.

Ales pentru a conduce comisia  de anchetă a fost Lord Mersey, cunoscut și sub numele de John Charles Bigham, un avocat cu experiență în cazuri de transport maritim. „Ceea ce a reușit să-i surprindă mulți pe mulți observatori, dar nu pe cei care l-au cunoscut bine pe Lord Mersey, a fost obiectivitatea surprinzătoare pe care comisia urma să o afișeze în următoarele cinci săptămâni”, scrie istoricul Daniel Allen Butler în cartea sa din 2009: The Other Side of the Night.

Mersey a beneficiat, de asemenea, și de dovezile acumulate de subcomitetul lui William Alden Smith. Când documentele sale personale referitoare la Titanic, inclusiv notele sale private despre anchetă au fost prezentate public conținutul lor a inclus două copii ale raportului american.

Comisia de anchetă a lui Mersey a chemat 97 de martori și a emis raportul său la sfârșitul lunii iulie. Deși a acoperit aproape același teren ca și raportul american, „anchetatorii britanici au acordat mult mai puțină atenție fațetelor umane ale dezastrului și s-au concentrat mai exclusiv pe probleme nautice și de navigație”, după cum explică Wyn Craig Wade în cartea sa din 2012: The Titanic: Disaster of the Century.

Raportul britanic i-a dezamăgit unii observatori, care se așteptau ca căpitanul Titanicului, E.J. Smith, să fie criticat mai dur pentru că nu a reușit să reducă viteza. De asemenea, raportul l-a absolvit de neglijență, dar a recunoscut că a comis o „greșeală foarte gravă”. J. Bruce Ismay a scăpat și el, raportul concluzionând că „Dacă nu ar fi sărit în [barca de salvare], el ar fi adăugat doar o viață, și anume a lui, la numărul celor pierduți”.

Citește și:

Scrisoarea de pe Titanic scrisă de un pastor care a murit în naufragiu

O nouă încercare de recuperare a unor lucruri de pe Titanic reaprinde o veche dezbatere

Aurora boreală ar fi putut contribui la scufundarea Titanicului, dar și la salvarea supraviețuitorilor

Epava Titanicului, protejată de turişti şi exploratori printr-un acord inedit