În urmă cu milioane de ani, în apele calde ale Oceanului Pacific de pe coasta Californiei de Sud, specii de morse fără colți trăiau din abundență.
Însă, un nou studiu arată că cercetăroii au identificat trei noi specii de morsă în Orange County, California, iar una dintre noile specii are „semi-colți” sau dinți mai lungi.
Celelalte două specii noi nu au colți și precedă evoluția colților lungi și emblematici ai morselor moderne, care trăiesc în Arctica.
Paleontologii descriu în total 12 specimene de fosile de morse, descoperite în județele Orange, Los Angeles și Santa Cruz, estimate a fi vechi de 5 – 10 milioane de ani. Fosilele reprezintă cinci specii, două dintre trei specii fiind reprezentate de specimene de masculi, femele și juvenili.
James F. Parham și Jacob Biewer, autorii studiului, au colaborat cu Jorge Velez-Juarbe, expert în mamifere marine de la Muzeul de Istorie Naturală din Los Angeles.
Oamenii de știință au studiat și au descris anatomia specimenelor, mare parte făcând parte din colecția muzeului.
„Orange County este cea mai importantă regiune din lume pentru fosilele de morse. Aceste cercetări arată modul în care au evoluat morsele cu colți”, a explicat Biewer, autorul principal al studiului, care a desfășurat cercetarea pentru teza sa de masterat.
În zilele noastre, mai există doar o singură specie de morsă, iar numele său științific este Odobenus, potrivit Heritage Daily.
Cercetătorii au numit speciile de morsă cu semi-colți descoperite în Orange County Osodobenus eodon, prin combinarea cuvintelor Oso și Odobenus. O altă specie a fost numită Pontolis kohnoi în amintirea lui Naoki Kohno, un cercetător de morse din Japonia. Ambele fosile au fost descoperite în zonele Irvine, Lake Forest și Mission Viejo.
Analiza acestor specimene a arătat că dinții morselor erau mai variați și mai complecși decât au crezut anterior oamenii de știință. Mare parte din aceste noi specimene precedă evoluția colților, a spus James F. Parham, unul dintre autorii studiului.
Jacob Biewer a explicat că cercetările sale s-au concentrat pe o înțelegere mai bună privind istoria evoluționară a morselor, în special a dinților animalelor.
„Importanța evoluției dentare este că arată variabilitatea din speciile de morsă. Oamenii de știință au presupus că anumite specii pot fi identificate în funcție de dinți, însă noi am arătat că până și indivizii din aceeași specie pot avea un set de dinți diferit”, a spus Biewer.
O navă militară a Federaţiei Ruse a fost scufundată de către o morsă
Oamenii de știință ruși au descoperit o mulțime de morse uriașe în Cercul Polar Arctic
Rămășițele unei noi specii de reptilă zburătoare, descoperite din întâmplare în sertarul unui muzeu