HMD Global avea în plan lansarea unei noi variante de N95 modernizată, cu o construcție slider.
În timp ce conceptul pentru noul N95 ar fi fost mai degrabă apropiată de cea a unui smartphone tradițional cu Android, acesta păstra câteva dintre elementele care au făcut acest telefon atât de popular la mijlocul anilor 2000. Din păcate, acest model a fost anulat, însă avem acum o primă privire asupra design-ului și imaginilor de concept ale lui N95 II.
N95 II a fost dezvăluit de curând de către Juho Sarvikas, Chief Product Officer în cadrul HMD Global, printr-un tweet în care prezintă câteva schițe de design pentru momentul în care telefonul era în stadiu de concept. Totuși, HMD a oferit YouTuber-ului Mr. Mobile un prototip nefuncțional al acestui dispozitiv, numit N95 II (clipul de mai jos, de la minutul 6:10).
În timp ce originalul Nokia N95 avea un sistem slider dual, cu butoane dedicate pe două părți, multimedia într-o parte și alfanumerice pe cealaltă, noul N95 cu Android ar fi avut un slider care dezvăluia un mod „multimedia”, dar fără butoane dedicate. Practic, glisai telefonul pentru a-l transforma într-un dispozitiv „de casă”, care să ofere acces la conținut și alte informații, asemeni unui Nest Home Hub. În partea de sus apăreau două camere foto, un blitz și difuzoare mai puternice decât cele standard de pe telefon, pentru redare mai puternică de sunet.
Nokia va lansa un smartphone low cost
Nokia vrea să intre pe piaţa Smart TV-urilor
Nokia ar putea să reintre pe piaţa telefoanelor pliabile
13 ani de la lansarea iPhone. Momente importante din istoria smartphone-ului Apple