Creșterea accelerată a temperaturilor va declanșa eliberarea unei cantități foarte mari de dioxid de carbon din sol.
Dacă temperaturile medii ale planetei cresc cu doar două grade Celsius peste nivelurile de dinaintea Revoluției Industriale, ar putea declanșa eliberarea unei cantități uriașe de carbon, care în prezent se află blocată în sol notează Futurism. Din nefericire, creșterea constantă a temperaturilor pare să cauzeze o reacție în lanț, în care aceste temperaturi ajung, în cele din urmă, să accentueze cauzele care duc la emisii mai mari.
Un studiu recent sugerează că acest scenariul ar putea duce la eliberarea a 230 de miliarde de tone de carbon, în comparație, această cantitate este de peste două ori mai mare decât cea emisă de SUA în atmosferă în ultimul secol. După cum subliniază cercetătorii, acest scenariu ne-ar putea îndrepta spre dezastrul planetar.
Experții au stabilit că două grade Celsius peste temperaturile preindustriale este pragul superior al încălzirii globale pe care ecosistemele l-ar putea suporta fără probleme ireversibile. De asemenea, această limită a fost stabilită și de către Acordul de la Paris, semnat de majoritatea statelor lumii.
Studiul Universității din Exeter, Regatul Unit, a analizat sensibilitatea solului planetei, care a înmagazinat între două și trei ori mai mult carbon decât atmosfera și a constatat că temperaturile în creștere i-ar reduce rapid capacitatea de a reține carbonul.
Din păcate, cercetarea nu a luat în considerare toate emisiile de carbon pe care le-ar declanșa creșterea temperaturilor. Alte depozite masive de carbon, cum ar fi permafrostul arctic și oceanele, și-ar elibera, de asemenea, carbonul în același timp, cu rezultate greu de cuantificat.
„Studiul nostru exclude cele mai extreme proiecții, dar totuși sugerează eliberări substanțiale de carbon din sol datorate schimbărilor climatice la încălzirea de numai două grade Celsius și acest lucru nu include nici măcar eliberarea de carbon din permafrost”, a spus coautoarea studiului și cercetătoare a Universității Exeter, Sarah Chadburn, într-un comunicat de presă.
Prea mult dioxid de carbon are un efect tulburător asupra copacilor din lume
„Incendiile zombie” din vara aceasta din Arctica au eliberat emisii record de dioxid de carbon