Autorităţile ruse i-au acordat rezidenţă permanentă lui Edward Snowden, un fost colaborator al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) care a fugit în Rusia după ce a dezvăluit documente secrete despre activităţi ale Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA), relatează agenţiile Tass şi Reuters.
„Edward Snowden a primit permis de rezidenţă pe termen nedeterminat”, a anunţat joi avocatul acestuia, Anatoly Kucherena.
Edward Snowden a fugit din Statele Unite şi a primit azil în Rusia după ce a dezvăluit în 2013 documente secrete despre operaţiuni internaţionale de supraveghere desfăşurate de NSA.
În august, preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat că analizează posibilitatea graţierii lui Edward Snowden. „Voi începe să mă gândesc la acest lucru”, a afirmat Donald Trump, referindu-se la graţiere. Anterior, Donald Trump declarase că „multă lume crede că Edward Snowden nu este tratat corect” de autorităţile americane.
Însă William Barr, secretar al Justiţiei şi procuror general al SUA, a anunţat că se va opune „vehement” oricărei încercări de graţiere a lui Edward Snowden.
Procurorii americani cer ca Edward Snowden să fie extrădat din Rusia pentru a fi judecat pentru spionaj, potrivit Mediafax.
Avocatul rus al lui Edward Snowden, Anatoly Kucherena, a declarat că autorităţile americane nu trebuie să acorde doar graţiere, ci şi să renunţe la toate acuzaţiile. „A acţionat nu doar în interesul cetăţenilor americani, ci şi în interesul întregii omeniri”, a spus avocatul.