Home » D:News » Cei doi sateliți morți au evitat o coliziune în orbita Pământului. La ce distanță au ajuns unul față de celălalt

Cei doi sateliți morți au evitat o coliziune în orbita Pământului. La ce distanță au ajuns unul față de celălalt

Publicat: 16.10.2020

UPDATE Cei doi sateliți scoși din funcțiune au evitat o coliziune, a anunțat LeoLabs, companie care monitorizează deșeuri spațiale. 

Compania a precizat că nu au fost observate deșeuri deasupra Antarcticii vineri dimineață.

Potrivit calculelor desfășurate de dr. Moriba Jah, expert în aerodinamică de la Universitatea din Texas, Austin, cei doi sateliți au ajuns la o distanță de aproape 70 de metri unul față de celălalt. Totodată, prestigioasa companie Aerospace Corporation a ajuns la o concluzie similară.

În ce regiune ar fi putut avea loc o coliziune

Pentru a doua oară anul acesta, experții nu au putut decât să privească și să aștepte cum două obiecte mari s-au apropiat atât de mult încât au riscat o coliziune, în orbita joasă a Pământului.

Potrivit serviciului de monitorizare a deșeurilor spațiale LeoLabs, o bucată dintr-o veche rachetă chinezească și un satelit militar al Rusiei scos din uz urmau să ajungă la o distanță de 12 metri unul față de celălalt în dimineața zilei de 16 octombrie, la ora 03:56 (ora locală a României).

LeoLabs a transmis că există o șansă de peste 10% ca cele două obiecte să intre în coliziune la o altitudine de 991 de kilometri deasupra Mării Weddell, în apropiere de pensinsula Antarctică.

Cele două obiecte spațiale sunt uriașe

„Aceasta este probabil cea mai gravă posibilă coliziune accidentală pe care am văzut-o în ultima vreme”, a declarat Alice Gorman, de la Universitatea Flinders din Australia.

GALERIE FOTO

Cele două obiecte sunt uriașe, având o masă combinată de aproape 2.800 de kilograme, deplasându-se în direcții opuse cu o viteză de 14,7 kilometri pe secundă. Bucata de rachetă face parte din racheta Long March 4B care a fost lansată pe 10 mai 1999. După ce a transportat cu succes încărcătura, bucata a fost aruncată, aceasta fiind o procedură normală de zeci de ani.

Totodată, celălalt obiect este un satelit militar rus Parus care cântărește în jur de 825 de kilograme și care a fost lansat pe 22 februarie 1989, fiind folosit anterior pentru comunicații și navigare. Satelitul nu mai este funcțional. Așadar, niciunul dintre obiecte nu poate fi manevrat și nu poate primi instrucțiuni pentru a evita o posibilă coliziune.

Niciun risc pentru oameni

Situația este similară cu un alt caz de la începutul anului acesta, în care doi sateliți vechi erau așteptați să treacă la o distanță de 15 – 30 de metri unul de celălalt, având o șansă dintr-o sută de a intra în coliziune. Însă, cei doi sateliți s-au deplasat unul pe lângă celălalt fără nicio problemă, ca două corăbii sub cerul nopții, potrivit Science Alert.

De asemenea, nu există niciun risc pentru noi aici pe Pământ, chiar și dacă o coliziune ar fi avut loc deasupra unei regiuni intens populate. Îngrijorarea principală este că o coliziune de acest fel ar produce o ploaie de mici deșeuri spațiale. Acestea ar arde la intrarea în atmosferă, însă este posibil să rămână în orbita joasă a Pământului și să creeze probleme pentru restul obiectelor aflate acolo.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Deșeurile lansării unui satelit au creat o „minge de foc” pe cerul Australiei

Deşeurile spaţiale, un pericol pentru instrumentele ştiinţifice

Un asteroid se va apropia astăzi de Pământ mai mult decât sateliții TV. Ce spun cercetătorii despre o posibilă coliziune

Stația Spațială a fost mutată pentru a se evita o coliziune cu un deșeu din spațiu

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De la nopți obositoare, la coșmaruri: cum ne dă peste cap consumul de alcool
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
O explozie rară de raze gamma, declanșată de gaura neagră supermasivă din centrul Messier 87
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum
Inelele lui Saturn ar putea fi cu 4,1 miliarde de ani mai vechi decât s-a crezut până acum
O specie remarcabilă de pește respiră prin coadă și poate trăi până la 15 ore pe uscat
O specie remarcabilă de pește respiră prin coadă și poate trăi până la 15 ore pe uscat
Cea mai veche armă de foc de pe teritoriul continental al SUA
Cea mai veche armă de foc de pe teritoriul continental al SUA