Home » D:News » Companiile se vor schimba radical în următorii 3-5 ani în urma digitalizării

Companiile se vor schimba radical în următorii 3-5 ani în urma digitalizării

Companiile se vor schimba radical în următorii 3-5 ani în urma digitalizării
Credit foto: Pixabay
Publicat: 09.10.2020

Deși numai 4 din 10 companii (41%) au dat responsabilitatea acestui proces unui membru al conducerii, 6 din 10 (63%) spun că modul lor de funcționare se va schimba radical în următorii 3-5 ani datorită digitalizării, conform „Barometrului digitalizării 2020” .

Studiul a fost realizat de Valoria în colaborare cu Doingbusiness.ro.

„Barometrul digitalizării este studiul care arată cum abordează digitalizarea companiile din România. Studiul impune prin distribuția respondenților în funcție de industrie, venituri, poziția de conducere și perspectiva comparativă a datelor de la cele trei ediții de până acum”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

Procesul de digitalizare este unul complex deoarece are legătură cu numeroase aspecte din viața unei companii, de la model de business și domeniu de activitate, la strategie, procese și resurse. Față de rezultatele studiului din anul 2018, în ediția din acest an, procentul companiilor care au tehnologii indecvate care conduc la o utilizare limitată a datelor digitale scade ușor, de la 23% la 21%. Cea mai mare scădere, de la 37% în 2018 la 31% în 2020, o vedem la companiile care au început să implementeze tehnologii digitale și/sau să elaboreze o strategie pentru transformarea digitală.

Beneficii mari pentru companiile care s-au transformat

Deși companiile care sunt lideri ai digitalizării și care au obținut beneficii substanțiale în urma transformării digitale au crescut numai cu un punct procentual până la 9% la fel ca și companiile avansate pe acest drum, procentul companiilor care au o direcție strategică pentru transformarea digitală crește de la 24% în 2018 la 30% în 2020.

În continuare, principalul obstacol pe care îl văd companiile în calea transformării digitale este chiar percepția pe care o au în acest moment că nu au consumatori digitali. Aceasta indică nevoia pentru o mai bună înțelegere a mecanismelor interacțiunii digitale cu consumatorii, având în vedere că se intensifică preferința pentru cumpărarea online. Pe locul al doilea, 35% dintre companii în 2020 vs. 38% în 2018, spun că principalul obstacol este rezistența la schimbare, urmate pe locul al treilea de 33% în 2020 vs. 40% în 2018 care percep costurile asociate ca fiind prea mari.

În 2020, rezistența la schimbare este văzută ca obstacol de 20% dintre companiile puternic influențate de digitalizare, dar numai de 13% și respectiv 7% dintre cele mediu și puțin infliențate de acest proces transformațional. Lipsa competențelor digitale în cadrul managementului are procente care variază de la 10% la companiile puternic influențate, la 9% la cele mediu influențate și apoi la 13% în cazul celor puțin influențate de digitalizare.

Cele mai importante beneficii ale digitalizării

Cele mai importante beneficii cumulate ale integrării procesului de digitalizare în următorii 5 ani sunt: simplificarea proceselor (61% în 2020 vs. 58% în 2018), reducerea costurilor (52% vs. 48%), eficiența operațională crescută (49% vs. 48%), creșterea veniturilor (28% vs. 31%) și măsurarea mai bună a performanțelor companiei (26% vs. 28%). Pe ultimul loc se găsește facilitarea procesului de recrutare și retenție a angajaților (2% vs. 3%).

În 2020, 17% dintre companiile puternic influențate de digitalizare, 15% dintre cele mediu influențate și 18% din cele puțin influențate consideră că digitalizarea va contribui la eficiența operațională a firmei. Companiile care au fost puțin influențate sunt cele care cred cel mai mult că digitalizarea le îmbunătățește procesul decizional cu ajutorul data analytics (10%). Companiile mediu influențate de digitalizare sunt cele care consideră că vor beneficia de simplificarea proceselor (24%), de avantajul competitiv (7%) și de produsele inovative (8%).

În 2020, 57% dintre companii față de 47% cu doi ani înainte, spun că digitalizarea a avut deja o influență mare asupra lor și 5%, față de 2% în studiul anterior, spun că nu a avut nici o influență. Mai mult, 63% dintre companii, față de 53% în 2018, spun că sunt încrezătoare în legătură cu digitalizarea deoarece au cunoștințele necesare pentru a naviga acest proces. Pe de altă parte, 37% au dificultăți, în continuare, legate de transformarea digitală. Dintre acestea 19% sunt oarecum neîncrezătoare că vor valorifica această tendință. Numai 2% dintre companii spun că nu cred că digitalizarea este bună pentru companie.

Este de remarcat faptul că 78% dintre companiile puternic influențate de digitalizare sunt încrezătoare și consideră că au cunoștințele necesare pentru a parcurge acest proces. Pe de altă parte procentele celor oarecum încrezătoare că vor valorifica această tendință sunt în continuare cele mai mari (57%) în rândul companiillor care spun că au fost mediu influențate de digitalizare, aproape la egalitate (46%) cu cele puțin influențate.

Competitorii și digitalizarea

Cele mai multe companii respondente (29% în 2020) cred că firmele care le sunt competitori au fost afectate într-o măsură relativă de digitalizare. Pe de altă parte 16% cred că au competitori afectați în foarte mare măsură, iar 9% că au competitori afectați în mică măsură de digitalizare. Numai 1% cred că cei care le sunt competitori nu au fost afectați deloc de acest fenomen.

Dacă 64% dintre companii spuneau, în 2018, că se vor schimba semnificativ în următorii 3-5 ani ca urmare a digitalizării, procentul se menține la 63% în 2020. Dintre companiile puternic influențate de digitalizare 16% cred că vor rămâne la nivelul de digitalizare la care sunt acum, dar procentul crește la 25% în cazul companiilor mediu influențate și la 41% pentru cele puțin influențate de digitalizare.

În 2020, 65% dintre companiile respondente spun că au valorificat digitalizarea pentru a avea un avantaj competitiv. Procentul crește la 90% în cazul companiilor puternic influențate de digitalizare, scade la 59% în cazul celor mediu influențate și la 38% în cazul celor puțim influențate de acest proces transformațional.

Dincolo de transformarea la nivelul tehnologiei și a proceselor, cel mai puternic efect transformator pe care îl are digitalizarea este cel la nivelul modelului de business. Astfel în 2020, 37% dintre companiile din România, față de 25% în 2018, consideră că modelele digitale de business au schimbat în foarte mare măsură industriile din care fac parte. Totuși procentul companiilor respondente care consideră modele digitale de afaceri ca fiind o amenințare scade de la 21% în 2018 la 5% în 2020, ceea ce arată că digitalizarea a devenit, la nivel perceptual. parte din viața companiilor și nu mai este considerată ceva neobișnuit, amenințător sau inedit.

Procentul companiilor care se așteaptă ca modelele digitale de afaceri să le transforme, în foarte mare măsură industria în care activează în următorii 1-3 ani se menține la 29% și în 2020. Scade procentul companiilor care spun că modelele digitale de business le vor transforma în mare măsură industria, de la 33% în 2018 la 27% în 2020, iar procentul celor care cred că modelele digitale de afaceri le vor afecta doar într-o oarecare măsură industria în următorii 1-3 ani scade de la 10% la 9%.

Studiul realizat de Valoria și Doingbusiness.ro relevă faptul că procentul companiilor care au făcut transformarea digitală partea centrală a strategiei lor de afaceri se menține la 30% în 2020, aproape la fel ca în 2018 când atingea 29%. Pentru companiile cele mai influențate de digitalizare procentul este de 76%, dar procentul scade la 43% în cazul celor mediu influențate și la 24% pentru cele puțin influențate de digitalizare.

„În pandemie tot mai multe companii au devenit convinse de importanța digitalizării. Opțiunile ferme pentru un mod de operare care privilegiază tangibilitatea au intrat în coliziune cu noua realitate care propune intangibilul. Rezultanta acestei întâlniri este necesitatea tot mai evidentă a companiilor de a se orienta spre digitalizare. Potrivit Barometrul digitalizării procesul de digitalizare în randul companiilor din România avansează timid. Forțați de împrejurări, top managerii iau în considerare adoptarea de produse digitale și alocarea de resurse pentru digitalizarea companiilor pe care le conduc”, spune Dumitru Ion, CEO, Kompass Romania & Doingbusiness.ro, co-autor al studiului.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii