Europenii au neglijat sănătatea orală în acest an, deși sunt mai preocupați de problemele care țin de sănătate, în general, din cauza efectelor pandemiei. Este rezultatul unui studiu realizat în mai multe țări din Europa.
Sănătatea orală pierde din importanță în contextul unei îngrijorări tot mai mari privind sănătatea generală: Peste 56% dintre participanții la un studiu făcut de Colgate în Europa au recunoscut că nu obișnuiesc să își înlocuiască periuța de dinți după ce se confruntă cu alte probleme de sănătate.
Rezultatele studiului făcut în perioada 14 iulie – 24 august, în Marea Britanie, Germania și Polonia, arată că oamenii nu respectă pașii elementari recomandați de specialiști precum schimbarea regulată a periuței de dinți, folosirea aței dentare sau a apei de gură. Informația este confirmată de Raportul de cercetare Comportamente de Sănătate la Copii şi Adolescenţi din România, demarat în anul 2018, care arată faptul că, la nivel local, cea mai mare parte a respondenţilor (90%) folosesc doar periuţa şi pasta de dinţi pentru curăţarea dinţilor. Doar 15% dintre aceștia folosesc aţa dentară, iar 29% şi apa de gură. În același timp, doar 2% au declarat că nu efectuează niciodată periajul dinţilor.
Sănătatea orală nu se bucură de atenție deși, în timpul pandemiei, 67% dintre respondenții studiului susțin că își reconsideră atitudinea față de sănătate, potrivit Mediafax.
„În timp ce luăm cu toții măsuri active pentru a ne îmbunătăți starea generală de sănătate, nu ar trebui să neglijăm cavitatea bucală, care poate fi un semn al stării noastre generale de sănătate. Putem începe cu lucruri simple, precum o rutină de periaj, folosirea unei paste de dinți cu fluorură și a apei de gură și înlocuirea periuței de dinți la fiecare trei luni, pentru a preveni problemele dentare și ale gingiilor și pentru a ne menține sănătatea orală.”, completează Taylor Gordy, General Managaer, Colgate UK.
Datele studiului demarat de Colgate arată că oamenii nu sunt conștienți de importanța menținerii unei sănătăți orale bune, aproape o pătrime dintre respondenți (22%) recunoscând că nu știu legătura dintre o bună igienă orală și sănătatea generală. În același timp, 26% dintre respondenți nu sunt siguri că își periază corect dantura, iar 17% dintre aceștia recunosc faptul că nu știu cât de des trebuie să își înlocuiască periuța de dinți.