Relatările potrivit cărora soldații nord-coreeni au deschis focul asupra unui angajat guvernamental din Coreea de Sud, după ce acesta a trecut o graniță maritimă luna trecută, au avut ca rezultat o ipostază rară, Kim Jong-un prezentând scuze.
Totuși, incidentul ar fi expus tehnici importante de supraveghere ale Coreei de Sud, spre neplăcerea armatei țării.
Soldații nord-coreeni au împușcat și au ucis un angajat din departamentul pentru pescuit sud-coreean în apele din sudul insulei controlate de Coreea de Nord Yeonpyeong, la data de 22 septembrie. Într-o scrisoare adresată președintelui Moon Jae-in, Kim a prezentat scuze pentru „necaz” și a spus că incidentul a avut loc după ce bărbatul a ignorat ordinul unui soldat de a se legitima, precum și focurile de avertizare.
Ministerul de Apărare Națională al Coreei de Sud a anunțat primul incidentul și a oferit o cronologie a evenimentelor, însă detaliile specifice au apărut în presă mulțumită scurgerilor de informații de la politicieni, în urma ședințelor de informare susținute de la oficiali militari și din securitate. Procedura este destul de obișnuită, însă cantitatea de detalii primită de presă, în special întregul incident explicat pas cu pas, ar fi expus modul în care informațiile sunt obținute.
Astfel, oficialii militari și-au exprimat frustrarea la cât de mult detalii au oferit politicienii despre acest caz, temându-se că Pyongyang ar urma să-și modifice codurile și metodele de comunicare pe care serviciile de informații de la Seoul au reușit să le compromită în trecut.
Kim Byung-joo, politician și general pensionat, a declarat pentru CNN că metodele de colectare a informațiilor „trebuie să fie protejate”.
„Atunci când a avut loc o ședință cu uși închise și politicienii au fost informați de Ministerul de Apărare, am insistat că este important să nu divulgăm informații”, a declarat Kim.
Fostul general a mai spus că dezvăluirea datelor obținute de serviciile de informații pot face ca nord-coreeni să-și schimbe metodele pentru a evita supravegherea.
Într-o scrisoare prin care a prezentat scuze pentru uciderea oficialului sud-coreean, Kim Jong-un a declarat că îi pare „foarte rău că în loc să ajute compatrioții din sud care se confruntă cu o epidemie de COVID-19, am oferit președintelui Moon și compatrioților noștri din sud o mare dezamăgire”.
Coreea de Sud o acuză pe cea de Nord că a ucis un oficial și apoi a incendiat cadavrul
Kim Jong-Un a prezentat scuze Coreei de Sud după uciderea unui oficial sud-coreean
Mărturiile lui Dennis Rodman despre prietenia cu Kim Jong-un
Sora lui Kim Jong-un ar fi preluat parţial puterea în Coreea de Nord