În ciuda faptului că a fost o vară caldă și însorită în Marea Britanie, mai puțini fluturi ca niciodată au fost numărați de cel mai mare sondaj al speciilor de fluturi din lume.
Un număr record de oameni a participat la Big Butterfly Count în iulie și august, aproape 150.000 de numărători de 15 minute desfășurându-se în parcuri, grădini, păduri și rezervații naturale din țară.
Însă sondajul Butterfly Conservation a raportat cel mai mic număr de fluturi per numărătoare, 10,66, de la începutul sondajului în 2010.
„Din păcate, această vară nu a venit cu o abundență de fluturi în Marea Britanie. Având în vedere că vin după analizele publicate de WWF și ONU privind criza globală a biodiversității din 2020, rezultatele sondajului ilustrează starea primejdioasă în care se află speciile sălbatice din Regatul Unit”, a declarat dr. Zoë Randle, ofițer senior de la Butterfly Conservation.
Însă, cifrele scăzute, cu 34% mai puțin decât în 2019 și mai rău decât vara anului 2012, ar putea să nu fie chiar atât de sumbre pe cât par. O primăvară extrem de însorită a însemnat că multe specii de fluturi au apărut mult mai devreme și și-au dus la bun sfârșit ciclul de viață înainte de începerea numărătorii pe 17 iulie.
Un număr record de 111.628 de participanți, o creștere semnificativă față de 2019, ar fi putut include și observatori nepricepuți care au înregistrat mai puțin fluturi decât ar fi trebuit.
„O primăvară neobișnuit de caldă a însemnat că multe specii au apărut mai devreme decât de obicei. Așa că este posibil ca noi să fi prins ultima etapă din ciclul de viață a multor specii. Oamenii noștri de știință vor folosi datele pentru a încerca să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum putem rezolva această problemă”, a mai spus Randle, potrivit The Guardian.
Trei sferturi din cele 59 de specii native de fluturi din Marea Britanie sunt în scădere, iar în timp ce încălzirea globală contribuie la extinderea unor specii, speciile mai comune continuă să dispară din orașe și zonele rurale.
VIDEO Imaginile INCREDIBILE cu momentul în care un fluture depune ouă
Fluturii, în pragul extincţiei din cauza schimbărilor climatice: ”Sunt în pericol”