Home » Istorie » Ultima piesă de teatru scrisă de William Shakespeare, descoperită din greșeală în biblioteca unui colegiu

Ultima piesă de teatru scrisă de William Shakespeare, descoperită din greșeală în biblioteca unui colegiu

Ultima piesă de teatru scrisă de William Shakespeare, descoperită din greșeală în biblioteca unui colegiu
Sursa foto: University of Barcelona
Publicat: 23.09.2020

Un cercetător a descoperit prima piesă de teatru a lui William Shakespeare care a ajuns în Spania, în biblioteca Colegiului Regal Scoțian din Salamanca.

GALERIE FOTO

John Stone, profesor de filologie și comunicare la Universitatea din Barcelona, cerceta lucrări de filozofie din secolul al XVIII-lea la Colegiul Regal Scoțian din Salamanca atunci când a dat peste un volum necunoscut până acum, care conțin 11 piese de teatru și care a fost printat în anii 1630.

Volumul nu are titlu și nu are însemne pe copertă sau prefață, ceea ce ar putea indica editura sau propietarul. Prima piesă de teatru din carte este o ediție din 1634 a „The Two Noble Kinsmen”, o tragicomedie despre care se crede că ar fi ultima piesă de teatru scrisă de William Shakespeare, scrisă în colaborare cu dramaturgul John Fletcher.

Cui ar fi aparținut volumul de piese de teatru

Toate piesele de teatru sunt publicate de edituri din Londra, între 1630 și 1635. Stone mai crede că volumul a aparținut unui student de la Colegiul Regal Scoțian sau poate că a fost adus la colegiu la cererea rectorului Hugh Semple, care deținea numeroase piese de teatru publicate, în biblioteca sa.

Colecțiile de cărți englezești în Spania în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea erau rare, iar piesele de teatru englezești erau excepționale.

19 de piese de teatru ar fi ajuns la Colegiul Regal Scoțian, în Madrid, înainte de 1654

Pe lângă volumul care conține „The Two Noble Kinsmen”, Stone a mai găsit în Salamanca un alt volum de piese de teatru englezești din aceeași perioadă. Dacă aceste două volume ar fi unite, asta ar însemna un total de 19 de piese de teatru care ar fi ajuns la Colegiul Regal Scoțian, în Madrid, înainte de 1654. „Până în anii 1630, piesele de teatru englezești erau tot mai asociate cu elita, iar rectorul Semple, având în vedere ambițiile sale politice, dorea să păstreze legătura cu viața culturală de la Londra”, a explicat Stone, potrivit The History Blog.

Cele două volume de piese de teatru au ajuns prima oară pe tărâmul spaniol în Madrid, nu Salamanca. În 1767, au fost mutate la Colegiul Irlandez din Alcalá de Henares, iar în 1770 au fost mutate din nou la Colegiul Regal Scoțian din Valladolid. În 1985, volumele au ajuns la Salamanca, acolo unde au rămas în secțiunea de filozofie.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Arheologii care au săpat în oraşul în care a trăit William Shakespeare au avut parte de o surpriză

O teorie răstoarnă toată identitatea lui Shakespeare. Cine a fost evreica care ar fi scris în realitate lucrările marelui autor. ”A venit timpul să fie auzită povestea ei” – FOTO+VIDEO

”SURSA de inspiraţie” a lui Shakespeare, descoperită în grădina sa la aproape 400 de ani de la moartea dramaturgului

O cercetătoare a descoperit răspunsul la marea întrebare: ”Cine a scris operele lui Shakespeare?”

Ioana Scholler
Ioana Scholler
Ioana s-a alăturat echipei DESCOPERĂ.ro în 2020, fiind atrasă de subiecte ce țin de știință, istorie și natură. Ioana și-a finalizat studiile de licență în Manchester, Marea Britanie, acolo unde a studiat Jurnalism Multimedia, și studiile de masterat în Media, Comunicare Publică și ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
Doar o fracțiune din hidrogenul ascuns sub pământ ar putea alimenta întreaga planetă timp de 200 de ani
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat