Într-o zi oarecare, poate că în urmă cu peste 7.000 de ani, un bărbat în jur de 30 de ani și o însoțitoare mai tânără și-au înmuiat degetele într-un pigment ocru și au început să orneze pereții unei peșteri din sudul Spaniei cu desene circulare, geometrice și antropomorfe.
Acum, mulțumită amprentelor lăsate în urmă de cei doi în adăpostul natural Los Machos din provincia Granada, cercetătorii au reușit să determine sexul și vârsta oamenilor.
Studiul, desfășurat de experți de la Universitatea din Granada, Universitatea Durham și Universitatea din Barcelona, a stability că picturile au fost făcute de un bărbat de 36 de ani și, cel mai probabil, o femeie care avea mai puțin de jumătate din vârsta lui.
Cercetările au fost publicate în jurnalul Antiquity și sugerează pentru prima oară că atât bărbații cât și femeile participau în creația artistică și că aceste activități erau sociale, nu individuale.
Francisco Martínez Sevilla, cercetător Universitatea din Granada, a declarat că experții au știut de mult timp despre aceste 32 de imagini neolitice pictate pe muntele Cerro de Jabalcón între 5500 î.Hr. și 2500 î.Hr. Totuși, picturile au început abia recent să-și dezvăluie secretele.
„Ne-am uitat la mai multe amprente și distanța dintre ele și le-a comparat cu cele din zilele noastre. Amprentele variază în funcție de vârstă și sex, dar devin oarecum permanente la maturitate, astfel că pot fi găsite diferențe între bărbați și femei. De asemenea, am putut determina și vârsta cu ajutorul acestor amprente”, a explicat Sevilla.
Deși unele dintre degetele care au pictat acele imagini au aparținut unui bărbat de cel puțin 36 de ani, Sevilla și colegii săi nu pot spune cu certitudine cine era al doilea artist. Există o posibilitate crescută ca acesta să fi fost o femeie cu vârsta sub 20 de ani sau chiar un băiat.
„Nu știm dacă erau membri ai aceleiaşi comunități”, a mai adăugat cercetătorul, potrivit The Guardian.
„Din punctul nostru de vedere, dacă doi oameni participau la creația acestori picture, asta înseamnă că era o activitate socială, nu individuală, după cum credeam până acum. Ne arată că aceste manifestări artistice erau sociale și nu erau făcute de un singur individ din comunitate, cum ar fi un șaman”, a mai adăugat Sevilla.
Au fost descoperite cele mai vechi picturi rupestre, iar acestea nu au fost realizate de oameni
Cum arată, de fapt, una din primele amprente lăsate de oameni acum peste 10.000 de ani