În noaptea fatidică de 15 aprilie 1912, peste o mie de oameni au murit după ce nava RMS Titanic s-a scufundat la câteva ore după ce a lovit un aisberg.
La mai bine de un secol de la tragedie, un studiu propune o nouă teorie care a dus la scufundarea RMS Titanic, și anume că luminile nordului ar fi contribuit la devierea cursului vaporului. Potrivit unei cercetătoare în meteorologie din SUA, ultima noapte în care Titanicul a navigat în Oceanul Atlantic a fost iluminată de aurora boreală.
Cercetătoarea și-a bazat studiul pe relatările martorilor oculari din acea noapte și susține că o furtună geomagnetică ar fi fost suficient de puternică pentru a afecta sistemul de navigație al Titanicului cu un grad mic, dar semnificativ.
Ea crede că interferența ar fi putut perturba transmisiunea între Titanic și alte nave din apropiere, ceea ce a blocat apelurile și mesajele de ajutor lansate de pe nava care se scufunda. Cu toate acestea, perturbarea magnetică ar fi putut trimite, accidental, poziția Titanicului către o altă navă, ceea ce a condus la localizarea corectă a bărcilor de salvare.
La o intensitate suficient de mare, erupțiile solare pot provoca daune. Un exemplu în acest sens este „Evenimentul Carrington” din 1859, cea mai puternică furtună solară înregistrată vreodată, când curenții induși în firele telegrafice au făcut ca până şi documentele din birourile telegrafilor să ia foc.
Mila Zinkova, cercetătoare independent în meteorologie și programator, a spus că majoritatea celor care au scris despre Titanic nu știau că aurora boreală a fost prezentă pe cer în acea noapte fatidică în care s-a scufundat nava. O mică interferență în sistemul de navigație poate face o mare diferență, a adăugat ea, citată de Science Time.
Unul dintre supraviețuitorii navei care s-a scufundat a fost autorul Lawrence Beesley, care a descris prezența aurorei boreale după ce nava s-a scufundat ca fiind „o strălucire slabă pe cerul din fața tribordului”, văzând „primele străluciri” drept „zorii care vin”.
La început, supraviețuitorii nu erau siguri ce lumină vedeau, fiind bucuroși că au fost salvați. Dar mai târziu, au realizat că era vorba de luminile nordului, afirmă cercetătoarea americană.
În mod similar, ofițerul secund James Bisset, de la RMS Carpathia, vasul de pasageri care a venit în ajutorul naufragiaților, a spus că a văzut aurora boreală cu o oră înainte ca Titanicul să lovească aisbergul.
El a notat în jurnal că vremea era calmă și marea lină, fără vânt. Mai mult, cerul era senin, stelele străluceau puternic, însă nu se vedea nicio Lună; numai aurora boreală strălucea precum razele Lunii văzute din orizontul nordic.
Exploziile solare ar fi putut influența ușor sistemul de navigație al Titanicului, dar se pare că a influențat și celelalte nave din apropiere.
RMS Carpathia, vasul de pasageri al Cunard care se îndrepta spre Fiume, în Austria-Ungaria, a primit coordonate incorecte, care l-a condus la bărcile de salvare ale Titanicului, la aproximativ 13,5 mile marine de locația reală a navei care se scufunda.
Zinkova a afirmat că acest eveniment a avut loc din cauza erorilor busolei provocate de explozia solară și a adăugat că lumina aurorei a fost benefică operațiunilor de salvare. RMS Carpathia a reușit să salveze toți cei 705 de supraviețuitori din cele 20 de bărci ale Titanicului.
Studiul Milei Zinkova a fost publicat în revista RMetS.
Titanic, dincolo de mit. 10 lucruri neştiute despre cea mai cunoscută tragedie maritimă din istorie
”Titanicul nuclear”, prima centrală nucleară plutitoare din Rusia, generează electricitate
Titanicul a început să fie descompus de către microorganismele marine