Producerea hologramei a fost posibilă datorită nanomaterialelor speciale folosite de către cercetători.
Universul Star Wars reprezintă o sursă de inspirație pentru generații de fani și de cercetători, aceștia din urmă reușind chiar să facă pași importanți în ceea ce privește aducerea la viață a unora dintre tehnologiile prezentate în această serie.
Folosind o serie de nanomateriale speciale, oamenii de știință ai Universității de Agricultură și Tehnologie din Tokyo, Japonia au reușit să controleze lumina într-un mod în care nici un material natural nu ar putea face asta. Studiul realizat de către aceștia arată faptul că astfel au reușit să producă prima hologramă reală, asemănătoare celor din Star Wars, notează Futurism.
Deocamdată, efectul nu este perfect din punct de vedere cinematografic. Holograma este un pic ciudată: este doar o buclă de 48 de cadre a unui glob care se învârte și are un aspect asemănător cu grafica folosită de către Nintendo Virtual Boy.
Cercetătorii explică faptul că deși la capitolul estetic proiectul lor nu este uimitor, recuperează în ceea ce privește tehnologia: Chiar dacă alte echipe au construit holograme adevărate în ultimii ani, acest glob care se învârte este mult mai sofisticat. Și spre deosebire de alte holograme, folosite adesea pentru a prezenta celebrități, aceasta poate fi văzută din aproape orice unghi și nu folosește iluzii optice.
Pentru a descompune laserul în modelul unui glob, nanomaterialul are urme fine, care sunt chiar mai mici decât lungimea de undă a luminii laserului roșu. Construirea acestui material necesită timp, cercetătorii estimează faptul că că o hologramă de șase minute ar dura avea nevoie de aproximativ 800 de ore pentru a fi gata. Cu toate acestea, ei au mari speranțe legate de această tehnologie.
În viitor, cercetătorii japonezi speră să poată prezenta publicului larg o hologramă color, care să poată fi văzută din orice unghi, într-un mod asemănător hologramelor care apar în seria Star Wars.
Studiul Metasurface holographic movie: a cinematographic approach a fost publicat în OSA Publishing.
Un circ din Germania foloseşte holograme în locul animalelor