Cea mai îndepărtată regiune din Sistemul Solar, o sferă întunecată, plină cu reziduuri înghețate, mai departe de Neptun, este prea aglomerată.
Toate obiectele din acel loc, mult mai depărtate ca discul antic de gaz și praf care a format planetele, nu se potrivesc cu modelele științifice care încearcă să explice cum s-a format Sistemul Solar.
Însă, acum, cercetătorii au o nouă teorie, anume că Soarele nostru ar putea avea un frate geamăn, pierdut în urmă cu mult timp. Cele două stele și-ar fi petrecut „copilăria” colectând reziduurile din spațiul interstelar, aglomerând colțurile cele mai îndepărtate din Sistemul Solar.
Nu putem vedea acest frate geamăn. Orice ar fi, dacă a existat vreodată cu adevărat, s-a desprins de orbită cu Soarele nostru în urmă cu foarte mult timp. Cele două stele ar fi înconjurat Calea Lactee de zeci de ori de atunci și ar fi ajuns în regiuni complet diferite ale spațiului. Însă, istoria influenței fratelui geamăn al Soarelui ar fi rămas în Norul lui Oort, un „cartier” misterios de comete și roci spațiale, rămășițe din ceea ce a rămas din crearea planetelor.
Astronomii sunt de acord deja că Soarele, la fel ca multe alte stele, s-a format cel mai probabil într-un roi „strâmt”, cu multe alte stele, într-un „buzunar” galactic plin cu praf și gaz. Acea creșă stelară a fost probabil plină cu obiecte interstelare precum comete sau chiar și planete.
Oriunde ar fi ajuns fratele geamăn al Soarelui, dacă a existat vreodată, nu vom mai putea să îl găsim, cred cercetătorii. Totul din Calea Lactee a fost „amestecat” de prea multe ori de la dizolvarea roiului în care s-a născut Soarele, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, scrie Live Science.
Totuși, ne putem imagina cum ar fi arătat. Nu ar fi fost precum un al doilea Soare, deoarece chiar și atunci când stelele erau gemene, se aflau la distanță mare una față de cealaltă. În schimb, ar fi arătat precum o planetă prea luminoasă, care traversa încet cerul.
Planeta 9 ar putea exista cu adevărat? Astronomii nu au găsit nicio dovadă până acum
O teorie radicală susține că Planeta 9 ar fi, de fapt, o Gaură Neagră. Iată cum putem afla adevărul
NASA a confirmat existenţa Planetei 9. Ar putea fi ”super-Pământul” care lipsea
Planeta 9, tot mai aproape de descoperire. Observaţiile şi modelele îi atestă existenţa