După un somn care s-a întins pe mai mult de șase ani, gheizerul Giantess (Uriașa) din Parcul Național Yellowstone, Statele Unite ale Americii, a erupt din nou săptămâna trecută.
Reprezentanții parcului național au anunțat că Giantess, unul dintre gheizerele mari din supervulcanul Yellowstone, a „revenit la viață” după mai bine de șase ani și jumătate de repaus.
Datele istorice arată că gheizerul Uriașa, care se află în Wyoming, erupea violent de două până la șase ori pe an, potrivit Serviciului Parcului Național (NPS).
Imaginile surprinse de o cameră a NPS arată erupția gheizerului chiar sub ochii vizitatorilor celebrului parc.
O erupție din gheizerul de tip fântână poate face ca zona dimprejur să fie zgâlțâită de explozii subterane de aburi chiar înainte de erupția inițială.
Potrivit NPS, erupțiile pot avea loc de două ori pe oră și pot continua timp de patru până la 48 de ore. Când gheizerul erupe, de obicei aruncă un flux de abur cu o înălțime de 30-60 de metri.
Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS) a declarat că gheizerul Giantess obișnuia să erupă mai frecvent în trecut.
Decalajul de peste șase ani dintre erupții a fost cel mai mare din anii 1980 și până în prezent, însă gheizerul a mai avut perioade de latență de ani de zile.
„De ce se opresc și reizbunesc gheizerele este ceva care nu este bine înțeles. Sunt sisteme foarte fragile”, au spus reprezentanții USGS citați de FoxNews.
Parcul Naţional Yellowstone se află pe partea de sud a unui crater vulcanic gigantic, un rezervor imens de rocă lichidă şi gaze otrăvitoare.
Mari părţi din parc s-au format în urma unor erupţii ale supervulcanului, cea mai recentă dintre ele a apărut după o erupţie ce a avut loc acum 70.000 de ani.
Cea mai mare supererupție a vulcanului din Yellowstone a fost descoperită. A fost absolut „colosală”
”Bomba cu ceas” din Parcul Yellowstone. Dacă ar erupe, consecinţele ar fi devastatoare – VIDEO