Un asteroid de mărimea unei mașini a trecut weekendul trecut la 2.945 de kilometri de Pământ, fiind cea mai apropiată rocă spațială de planeta noastră care nu a intrat în coliziune cu Terra.
Astronomii de la un program finanțat de NASA au detectat asteroidul, denumit 2020 QG, abia după șase ore de la momentul apropierii de Terra. Aceștia au dat, însă, asigurări că dacă asteroidul ar fi lovit Pământul ar fi explodat în atmosferă destul de sus pentru a nu crea probleme la sol.
Asteroidul de dimensiunea unei mașini s-a apropiat de Terra, duminică, la o distanță de aproape 2.950 km.
Potrivit vânătorilor de asteroizi și catalogului creat de Observatorul Astronomic Sormano din Italia, este obiectul care s-a apropiat cel mai mult de Terra fără a o lovi. Nu mărimea i-a speriat pe astronomi și nici distanța la care s-a aflat de Pământ, ci faptul că au aflat de el abia după ce a trecut.
„Asteroidul s-a apropiat nedetectat din direcția Soarelui. Nu l-am văzut venind”, a afirmat Paul Chodas, directorul Centrului pentru Studierea Obiectelor din apropierea Pământului din cadrul NASA, citat de Business Insider.
Specialiștii de la Observatorul Palomar din California au observat primii roca spațială, la șase ore după ce a trecut de Terra.
NASA are cunoștință doar de o mică parte a obiectelor din apropierea Pământului (NEO). Multe dintre ele nu trec prin raza vizuală a telescoapelor, iar unii astreoizi potențial periculoși i-au luat prin surprindere pe oamenii de știință în ultimii ani.
Asteroidul 2020 QG nu pare însă se se încadreze printre aceștia din cauza dimensiunilor. Observațiile realizate de telescop au arătat că măsura între 2 și 5,5 metri lățime, undeva între o mașină mică și o camionetă.
Dacă un asemenea asteroid ar fi lovit Terra și ar fi explodat în atmosferă, s-ar fi creat în aer o minge de foc și o deflagrație echivalentă cu detonarea a zeci de kilotone de TNT (similar cu una dintre bombele atomice lansate de SUA asupra Japoniei, în august 1945). Deoarece explozia ar fi avut loc la 3 – 5 kilometri deasupra solului, nu ar fi reprezentat un pericol pentru oameni, care ar fi auzit doar un zgomot similar celui din zonele cu trafic foarte aglomerat.
Aceste explicații ale astronomilor nu sunt însă liniștitoare deoarece nu e nevoie de un asteroid imens pentru a crea probleme mari.
Asteroidul care a explodat, în februarie 2013, deasupra orașului Celeabinsk din Rusia măsura 20 de metri în lățime și a produs o deflagrație echivalentă cu detonarea a 500 de kilotone de TNT (similar cu energia eliberată de 30 de bombe nucleare precum cea folosită la Hiroshima).
Explozia, care a început la circa 20 de kilometri deasupra Pământului, a creat o undă de șoc care a spart geamurile în șase orașe din Rusia și a rănit aproximativ 1.500 de persoane.
NASA monitorizează din 2005 asterozii potențial periculoși. În această categorie sunt incluse obiecte spaţiale care se apropie de Terra la mai puţin de 7.480.000 de kilometri.
Un asteroid și nu activitatea vulcanică a dus la dispariția dinozaurilor