Guvernul Austriei a emis, miercuri, alerte privind călătoriile în România, Bulgaria şi Republica Moldova, iar persoanele care vin din aceste ţări vor fi obligate să prezinte un rezultat negativ la un test COVID-19 sau vor fi plasate în carantină 14 zile.
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, a anunţat miercuri introducerea României, Bulgariei şi Republicii Moldova pe lista ţărilor din zona roşie, vizate de restricţii de călătorie din cauza multiplicării cazurilor de coronavirus.
„Vă rugăm să nu călătoriţi în aceste ţări, acesta este apelul nostru urgent”, a declarat cancelarul Sebastian Kurz, potrivit site-ului Salzburg24.at.
Autorităţile austriece vor impune controale suplimentare la frontierele din estul ţării.
Persoanele depistate ca fiind infectate cu noul coronavirus care nu vor respecta măsura respectării carantinei timp de 14 zile riscă amenzi de până la 1.450 de euro.
Noile restricţii intră în vigoare de astăzi, potrivit Ambasadei Austriei de la Bucureşti, scrie Mediafax.
„Republica Austria impune avertizare de călătorie pentru România, Bulgaria, Republica Moldova. Începând din 9.7.2020, toate persoanele care vor călători din Romania în Austria vor fi obligate să se supună măsurii de carantinare / izolare (14 zile) sau să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid (PCR RT), nu mai vechi de patru zile”, precizează Ambasada Austriei pe site-ul propriu.
Potrivit ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, România se află la trei săptămâni de creștere constantă a numărului de cazuri.
„Suntem la trei săptămâni în care Guvernul, Ministerul Sănătății, și-au asumat această creștere, în condițiile în care am făcut trei măsuri de relaxare și am avut și trei weekenduri prelungite. Suntem la trei săptămâni în care o parte din cei care și-au dat acordul pentru deschiderea unor agenți economici sau relaxarea unor măsuri au respectat măsurile de protecție”, a mai spus Tătaru.
De asemenea, numărul persoanelor confirmate pozitiv cu COVID-19 din totalul celor testați s-a triplat într-o lună. Dacă în 27 mai, rata de pozitivitate a fost de 1,39%, în iunie a ajuns la 3,47%.