Contractul de vânzare-cumpărare al Palatului Reginei Maria din Mamaia a fost anulat de Tribunalul Constanța. Decizia nu este definitivă.
Instanța a admis, miercuri, cererea Ministerului Culturii de anulare a contractului de vânzare – cumpărare a Palatului Reginei Maria din Mamaia.
Magistrații au constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 2003.
Decizia poate fi atacată cu apel în 30 de zile.
Palatul Reginei Maria din Mamaia, monument istoric de categoria A, a fost vândut în 2003 de SC Mamaia SA firmei SC Light System SRL pentru suma de 700.000 de lei.
Palatul Regal din Mamaia sau Kara Dalga (Valul negru) a fost construit între anii 1924-1926, la iniţiativa Reginei Maria, care, iubitoare de mare, şi-a dorit să aibă o reşedinţă de vacanţă aproape
de plajă. Arhitect a fost italianul Mario Stoppa, iar grădinile Palatului, la fel ca şi cele de la Balcic, erau traversate de alei din piatră şi pline de vegetaţie şi flori.
„Casa este o frumuseţe. Este splendid construită, cu acoperişul potrivit, cu ţiglele potrivite şi fără detalii nereuşite”, scria Regina Maria în vara anului 1927.
Aici, la Mamaia, în reşedinţa de vară a reginei, au locuit Regele Ferdinand, Regele Mihai sau Regina mamă Elena. La invitaţia Reginei Maria au venit în vacanţe, la plajă, Regina Sofia a Greciei,
fiul ei, viitorul Rege Paul, Regina Marioara a Iugoslaviei sau Philip, ducele de Edinburgh, soţul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. De asemenea, în camerele Palatului a fost găzduit şi
mareşalul Józef Piłsudski, conducătorul Poloniei interbelice.
La sfârşitul anului 1927, Palatul a intrat în proprietatea principesei Elena, mama Regelui Mihai, iar în anul 1932, Regele Carol al II-lea l-a predat către Flotila de Hidroaviaţie, devenind Cazino
pentru ofiţerii aviatori.
În comunism, a fost naţionalizat şi transformat în restaurant şi club de lux pentru turiştii străini, în special nordici, care frecventau masiv staţiunea Mamaia. Privatizat în democraţie, Palatul
Regal din Mamaia a început să se degradeze, iar acum aşteaptă ca instanţele să îi decidă soarta.