Home » Cultură » 10 lucruri inedite despre Marele Bazar din Istanbul, construit acum aproape 600 de ani

10 lucruri inedite despre Marele Bazar din Istanbul, construit acum aproape 600 de ani

10 lucruri inedite despre Marele Bazar din Istanbul, construit acum aproape 600 de ani
Poartă de intrare în Marele Bazar din Istanbul / Credit foto: Shutterstock
Publicat: 07.06.2020

Marele Bazar din Istanbul, una dintre cele mai vechi piețe acoperite din lume, este și unul dintre cele mai vizitate locuri din lume.

GALERIE FOTO

Zeci de mii de oameni se îndreaptă încă de dimineață către centrul vechi al Istanbulului pentru a ajunge în Marele Bazar, denumit în turcă Kapalı Carşı (Piața acoperită) sau Büyük Çarşı (Piața Mare). Acesta este cel mai vizitat loc din Turcia. În 2014 s-a aflat pe primul loc în topul celor mai vizitate locuri din întreaga lume, cu 91 de milioane de vizitatori anual.

De la articole din piele, covoare țesute manual până la bijuterii antice și mirodenii exotice, cel mai vechi centru comercial din lume este destul de ofertant pentru toți cei care îi trec pragul, astfel că nimeni nu plecă fără să cumpere ceva din el.

Marele Bazar din Istanbul, monument istoric, se întinde pe o suprafață de aproape 31.000 de metri pătrați, cu peste 4.000 de magazine dispuse pe 61 de coridoare.

Istoria Kapalı Carşı a început în 1455, la doi ani de la cucerirea Constantinopolului de către otomani, când sultanul Mehmed al II-lea a ordonat construirea a ceea ce va deveni Marele Bazar din Istanbul.

Mai jos vă prezentăm câteva lucruri inedite despre Marele Bazar din Istanbul

1. La început se comercializau doar textile

La început aici se comercializau doar textile, astfel că sultanul Mehmed al II-lea l-a denumit Cevahir Bedestan sau Bedesten de Gems. În persană, cuvântul „bedesten” însemna „bazarul vânzătorilor de pânză”.

2. Din secolul XVII devine centrul comerțului mediteranean

Urmașii acestuia l-au extins, astfel că Marele Bazar va atinge forma finală în secolul al XVII-lea, având 18 porți (acum are 21) care se deschideau în fiecare dimineață pentru a primi vânzătorii și cumpărătorii în marea piață unde nu se găseau numai magazine, ci și moschei și fântâni. La finalul zilei, porțile centrului comerțului mediteranean se închideau.

3. Pereții Marelui Bazar sunt acoperiți cu gresie

După un incendiu de la începutul secolului XVIII, clădirile din Marele Bazar au fost reconstruite din piatră și cărămidă, înlocuind structurile din lemn anterioare.

Marelele Bazar
Marelele Bazar din Istanbul / Credit foto: Shutterstock

Totodată, pereții au fost acoperiți cu gresie și de atunci au fost interzise aprinderea luminilor artificiale și fumatul în interior pentru a evita izbucnirea unor noi incendii.

4. A fost inaugurat oficial abia în 1867

Singura inaugurare oficială din istorie a Marelui Bazar a avut loc în 1867, după o serie de lucrări, evenimentul fiind organizat când sultanul Abdul Aziz s-a întors din Egipt.

5. Restaurantele, aproape inexistente în perioada otomană

În perioada otomană, în cea mai mare piață închisă din Istanbul restaurantele erau extrem de rare, aproape inexistente. Unul dintre motive era că femeile nu puteau participa la evenimente în public. Totodată, stilul de viață nomad făcea dificilă menținerea unor astfel de afaceri. De cele mai multe ori, oamenii își luau de acasă mâncare la pachet sau cumpărau, pe lângă cafea, mâncăruri simple, precum popularele doner kebab și tavuk gogsu.

6. Unul dintre cele mai căutate centre comerciale de pe glob

Marele Bazar din Istanbul este extrem de popular, printre altele, pentru vânzarea de mirodenii, bijuterii, ceramică, covoare, mătase, articole din cupru și piele, obiecte de artă antică și creații contemporane. Din această cauză se numără printre cele mai căutate centre comerciale de pe glob.

7. Bijuteriile din aur, o atracție

Una dintre principalele atracții de aici sunt magazinele cu bijuterii din aur făcute de meșteri locali. Mulți dintre cei mai renumiți aurari din Turcia își vând marfa în Marele Bazar.

aur
Bijuterii în Marele Bazar / Credit foto: Shutterstock

Față de secolele trecute, în această piață se vând în prezent de zece ori mai multe bijuterii.

8. Negocierea este „obligatorie” în Marele Bazar

Arta negocierii este parte a culturii turce, astfel că nu poți să cumperi ceva de aici fără „pazarlik” (afacere, tocmeală în limba turcă). Ești chiar încurajat să negociezi prețurile produselor pe care vrei să le cumperi.

9. Se aseamănă cu un labirint

Asemănător unui labirint, Marele Bazar din Istanbul are 21 de porți și 56 de pasaje boltite care se interconectează. Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai aglomerate locuri comerciale din oraș, piața găzduiește moschei, băi turcești, hanuri, o școală, restaurante, cafenele și rezervoare de apă. Din Marele Bazar se poate ajunge rapid și la celebra Moschee Albastră (Sultanahmet).

10. Filmările pentru „Skyfall” au afectat Marele Bazar

Scene din trei pelicule din seria „James Bond” au filmate și în Marele Bazar, respectiv „From Russia With Love”, „The World Is Not Enough” și „Skyfall”. Din păcate, urmărirea cu motocicleta pe acoperișul celebrului monument istoric vechi de sute de ani l-au afectat și mai mult, astfel că Marele Bazar din Istanbul a intrat în reparații timp de trei ani pentru înlocuirea țiglelor sparte și reabilitarea întregii structuri. Lucrările s-au încheiat în mai 2019.

Vă recomandăm să citiți și:

5 cauze care au dus la căderea Imperiului Otoman

Un MASACRU a asigurat otomanilor hegemonia în Peninsula Balcanică

Kosem, una dintre cele mai puternice femei din Imperiul Otoman care a controlat trei generaţii de sultani

10 locuri pe care să le vizitezi neapărat dacă mergi în Turcia

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
O specie de păsări care seamănă cu pinguinii, devastată de un val de căldură
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Prietenii ajută persoanele în vârstă mai mult decât familia, arată un studiu
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine