Christo, artistul de origine bulgară cunoscut pentru amploarea operelor sale dar și pentru abordarea efemeră a artei, cel care a învelit clădirea Reichstagului în mii de metri pătrați de țesătură, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani, anunță BBC.
Decesul a survenit din cauze naturale, conform unei informări de pe pagina sa de Facebook.
„Christo și-a trăit viața la maxim, și nu numai că a visat ceea ce părea imposibil, dar a și realizat”, a declarat biroul artistului, născut Christo Yavacheff, într-un comunicat.
Christo a plecat din Bulgaria comunistă în 1957, mai întâi la Praga și apoi la Viena și Geneva. Un an mai târziu, s-a mutat la Paris, unde și-a întâlnit soția și partenera de creație artistică, Jeanne-Claude Denat de Guillebon. A locuit la New York 56 de ani.
În 2018, el a prezentat „The London Mastaba” – o sculptură de 20 de metri înălțime reprezentând un mormânt egiptean antic, realizată din 7.506 de butoaie roșii, albe și mov puse pe o platformă dintr-un lac din Hyde Park din Londra.
Christo și Jeanne-Claude, care a murit în 2009, sunt de asemenea cunoscuți pentru lucrări precum „The Gates”, o instalație din 2005 în Central Park din New York, precum și învelirea clădirii Reichstagului din Berlin în 1995 într-o perdea argintie, scrie Mediafax.
Cel mai recent proiect al său a avut în vedere înfășurarea Arcului de Triumf la Paris în 25.000 de metri pătrați de țesătură reciclată din polipropilenă albastră argintie și 7.000 de metri de frânghie roșie. Proiectul va fi realizat chiar și după decesul artistului, în perioada 18 septembrie – 3 octombrie 2021”, se arată în comunicat.