Home » Cultură » Cele mai mari diamante din lume

Cele mai mari diamante din lume

Cele mai mari diamante din lume
Diamante Cullinan / Credit foto: Shutterstock
Publicat: 31.05.2020

Fascinația oamenilor pentru pietrele prețioase datează din timpuri imemoriale.

GALERIE FOTO

Odată cu descoperirea minelor de diamante de pe continentul african a început și cursa proprietarilor de mine pentru descoperirea celor mai mari nestemate din lume. Momentan, acestea sunt: „Cullinan”, Sewelo, Lesedi la Rona, Excelsior și Steaua din Sierra Leone.

Locul 1. Diamantul „Cullinan”

Descoperit în anul 1905, în mina Premier, în Pretoria, Africa de Sud, diamantul de 3,106 carate denumit „Cullinan” cântărea 600 grame. A fost găsit de către Frederick Wells, un angajat al minei, la o adâncime de 5 metri sub pământ. Acesta, observând mărimea impresionantă a pietrei, a prezentat-o proprietarului minei, Sir Thomas Cullinan, care s-a hotărât să îl vândă guvernului provincial. Diamantul a fost ulterior prezentat regelui Edward al VII-lea drept un cadou aniversar.

Asigurarea transportului din Africa de Sud către Marea Britanie era problematică, întrucât regele se temea că piatra prețioasă putea fi prădată de oportuniști. Astfel, a fost pus la cale un plan ce presupunea amplasarea și păzirea cu mult fast a unui diamant fals la bordul unui vas, în timp ce diamantul adevărat urma să fie transportat într-o cutie simplă, care să nu atragă atenția.

Diamante Cullinan / Credit foto: Shutterstock

Odată ajuns în siguranță la noul său proprietar, a fost predat lui Joseph Asscher, președintele unei companii de diamante din Amsterdam, care a reușit să îl taie în nouă bucăți mari, cea mai mare dintre ele, denumită „Steaua Africii” sau „Cullinan I”, fiind evaluată la 530 de carate. Astăzi, aceste nestemate sunt expuse în Marea Britanie, în Turnul Londrei, alături de alte bijuterii ale coroanei britanice.

Locul 2. Sewelo

Diamantul Sewelo (în lb. setswana, „descoperire rară”) a fost găsit în aprilie 2019, în Botswana, la mina Karowe, deținută de compania canadiană Lucara Diamond Corp. Spre deosebire de „Cullinan”, Sewelo este acoperit de carbon, făcându-l să arate mai degrabă ca un cărbune. Pentru a se putea evalua cu exactitate valoarea sa, este necesar să fie tăiat și să se observe căte carate s-au obținut.

Ținând cont de nesiguranța ce planează asupra valorii diamantului neșlefuit, cumpărătorul se expune unor riscuri, fiind pus în ipostaza de a achiționa o piatră prețioasă la un preț supraevaluat. În ciuda acestor inconveniente, diamantul Sewelo a fost cumpărat de brandul Louis Vuitton, cu prețul „milioanelor”, al căror număr exact nu a fost făcut public, dar se estimează a fi de aproximativ 50 milioane $.

Sewelo
Diamantul Sewelo / Credit foto: Profimedia

Compania Louis Vuitton a făcut această investiție întrucât dorește să se extindă pe piața bijuteriilor de lux, aspect concretizat și prin achiziționarea și integrarea companiei americane Tiffany & Co. pentru suma de 16.2 miliarde $ de către LVMH (compania-mamă a brandului Louis Vuitton).

Locul 3. Lesedi la Rona

Descoperit în 2015 în Botwana, tot de către compania canadiană Lucara Diamond Corp., diamantul Lesedi la Rona numără 1109 carate. Lesedi la Rona se traduce prin „lumina noastră” (din setswana, limba locală), nume dat de Thembani Moitlhobogi, un localnic, în urma unui concurs deschis la scurtă vreme după descoperirea diamantului. În 2017, a fost vândut companiei Graff Diamonds cu 47,777$ per carat, pentru un total de 53 milioane $, după ce un an mai devreme nu reușise să se vândă cu suma de 70 milioane $.

Lesedi la Rona
Diamant Lesedi la Rona / Credit foto: Profimedia

Dimensiunile sale erau atât de mari încât a fost nevoie să se achiziționeze un echipament nou pentru scanarea și tăierea diamantului într-un mod cât mai eficient. Găsirea acestui mod a durat 18 luni, în urma cărora a rezultat bucata cea mai mare de diamant, denumită Graff Lesedi la Rona (după numele companiei), de 302.37 de carate, plus 66 de bucăți mai mici, între 1-26 carate.

Prețul pentru Graff Lesedi la Rona nu a fost făcut public, însă ținând cont de numărul mare de carate obținut (considerat la început a fi imposibil de atins) și de claritatea pietrei, este de presupus că suma este una covârșitoare. Dar atât suma, cât și locația în care este ținut diamantul sunt confidențiale.

Locul 4. Excelsior

La vremea descoperirii sale, respectiv în anul 1893, diamantul Excelsior era considerat a fi cel mai mare din lume. Măsura 995.2 carate, avea o culoare albăstruie și forma unui munte, motiv pentru care a fost denumit Excelsior („și mai sus” în latină).

Descoperirea îi aparține unui miner ce lucra la mina Jagersfontein, în Africa de Sud, și a observat piatra prețioasă în momentul în care încărca pământul în camion. S-a grăbit să îi arate nestemata administratorului minei, iar pentru aceasta a fost răsplătit cu un cal, o șa și un ham.

Misiunea de a tăia diamantul i-a revenit tot lui Asscher (cel care urma să se ocupe de „Cullinan” doi ani mai târziu), care, după analiză, a găsit câteva impurități întunecate, ce făceau din tăierea diamantului o sarcină dificilă. S-a văzut nevoit să îl taie în aproximativ 10 bucăți, cea mai mare dintre ele, Excelsior I, având 69.68 de carate, iar cea mai mică bucată 9.82 carate. Astfel, din potențialul inițial de 995.2 carate, au rezultat doar 373.75 carate în urma șlefuirii (suma tuturor bucățelelor realizate de Asscher).

Trei dintre diamantele rezultate au fost cumpărate în 1939 de către compania newyorkeză Tiffany & Co.

Locul 5. Steaua din Sierra Leone

Diamantele din Sierra Leone sunt considerate a fi printre cele mai calitative din lume, datorită purității lor. Printre cele mai mari și faimoase diamante ale acestei zone se numără „Steaua din Sierra Leone”, un diamant transparent (datorită lipsei de impurități ce ar putea influența culoarea) de 969.8 carate, ce s-a vândut pentru suma de 2.5$ milioane lui Harry Winston, un bijutier newyorkez.

Steaua din Sierra Leone
Steaua din Sierra Leone / Credit foto: Profimedia

„Steaua din Sierra Leone” a fost descoperită în anul 1972, în minele din zona Koidu, aflate sub tutela companiei sponsorizate de stat Diamond Mining Company. Deși nu este cel mai mare diamant din lume, are meritul de a fi cel mai mare diamant aluvial (format din materialele depuse de-a lungul timpului pe fundul albiilor).

Surse:

https://www.smithsonianmag.com/history/true-story-koh-i-noor-diamondand-why-british-wont-give-it-back-180964660/

https://www.1stdibs.com/blogs/the-study/most-famous-diamonds/

https://www.history.com/this-day-in-history/worlds-largest-diamond-found

https://www.nytimes.com/2020/01/15/style/sewelo-diamond.html

https://www.ndtv.com/world-news/sewelo-diamond-louis-vuitton-buys-worlds-second-largest-diamond-2166524

https://www.bloomberg.com/news/articles/2019-04-10/graff-lesedi-la-rona-is-largest-emerald-cut-diamond-in-the-world

https://www.nationaljeweler.com/diamonds-gems/supply/7604-graff-cut-this-302-carat-diamond-from-lesedi-la-rona

https://www.langantiques.com/university/excelsior-diamond/

https://www.internetstones.com/star-of-sierra-leone-diamond.html

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Reacția unui ambasador francez la auzul numirii sale la București: „Catastrofă cu neputință de evitat!”
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Jocul Pokemon Go a colectat în secret date de la utilizatori, dar cu ce scop?
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...