Viața politică din România în primele decenii ale secolului al XX-lea a fost marcată de personalitatea marelui om politic liberal Ion I.C. Brătianu, cunoscut și ca Ionel Brătianu. Acțiunile sale au contribuit în mod decisiv la crearea României Mari. Din aceste considerente, mulți istorici l-au apreciat pe bună dreptate ca fiind patriarhul României Mari.
Ionel s-a născut pe 20 august 1864 la Florica (Argeș). Educația pe care a primit-o a fost profund marcată de personalitatea tatălui său, marele om politic liberal Ion C. Brătianu. Tătăl său a fost artizanul aducerii în țară a prințului Carol de Hohenzollern, omul care a contribuit la obținerea independenței României (1877) și politicianul care a condus ca prim-ministru cea mai lungă guvernare din perioada democratică a Romaniei (1876-1888).
Ionel Brătianu va urma cursurile colegiului „Sfântul Sava” pe care le va absolvi în 1882. În toamna lui 1883, Ionel pleca la Paris pentru a urma studiile superioare. Apoi obține diploma de inginer în 1889, după ce termină cu brio Școala de Poduri si Șosele. Tatăl său îi impune să intre în servicul statului și să muncească în folosul României. Din 1889, va lucra sub conducerea marelui inginer Anghel Saligny la construcția de căi ferate și apoi la construcția podului de peste Dunăre de la Cernavodă. Doi ani mai târziu, pe 4 mai 1891 se stingea din viață Ion C. Brătianu. Vestea a produs un șoc atât familiei, cât și scenei politice românești.
O parte dintre oamenii politici l-au îndeamnat pe Ionel să intre în politică pentru a suplini în parte absența tătălui său de pe scena politică. Refuză însă, considerând că nu este încă pregătit. Își va face debutul în viața politică abia în noiembrie 1895, după ce s-a înscris în Partidul Național Liberal va candida pentru Colegiul I, fiind ales deputat de Gorj. Este începutul unei prodigioase cariere politice care se va termina doar odată cu trecerea sa în neființă în 1927.
În 1907, intră pentru prima dată în Guvernul României conducând ministerul de Interne. Doar doi ani mai târziu, este ales președinte al Partidului Național Liberal, funcție politică pe care o va deține până la sfârșitul vieții sale. Va conduce de multe ori și mulți ani guvernele României, dar perioada care îi va marca cariera politică, dar și destinul României, va fi cea cuprinsă între anii 1914-1919. Durata de timp coincide cu desfășurarea Primului Război Mondial și crearea României Mari.
Declanșarea Primului Război Mondial a surprins România într-o situație destul de delicată. România era aliată cu Puterile Centrale (Germania, Autro-Ungaria și Italia), dar opinia publică era tot mai înverșunată împotriva Austro-Ungariei și a modului în care aceasta îi trata și umilea pe românii din Transilvania. Consiliul de Coroană din 3 august 1914 a hotărât, în ciuda poziției Regelui Carol I, ca România să rămână neutră.
Ideea de neutralitate a fost promovată și susținută în special de prim-ministrul Ionel Brătianu. Vreme de doi ani de zile, scena politică a fost animată de o dezbatere dură: alături de cine trebuie să participe România la război, alături de Puterile Centrale sau de Antanta? În ceea ce privește opinia publică, aceasta, în marea ei majoritate, era decisă: „Vrem Ardealul!”.
Ionel Brătianu, Take Ionescu, Nicolae Filipescu, Nicolae Iorga etc. erau adepții intrarii României în război de partea Antantei pentru dezrobirea românilor din Transilvania. P.P. Carp C. Stere, Titu Maiorescu etc. susțineau alăturarea României Puterilor Centrale pentru a face față primejdiei reprezentate de Rusia. Ionel Brătianu avea să se implice total și să dirijeze soarta României în urmatorii cinci ani de zile.
Încă de la izbucnirea conflagrației mondiale, Ionel Brătianu a urmărit cu atenție desfăsurarea evenimentelor încercând să preconizeze evoluția lor. Rezervat, distant ca un sfinx, Brătianu era adorat de colaboratori și atacat cu vehemență de adversari. După moartea regelui Carol I din toamna anului 1914, adevărata putere politică se va concentra în mâinile sale.
Deciziile pe care le lua erau foarte bine calculate. Le examina, reexamina și le gândea cu foarte mare atenție. Brătianu va negocia direct cu reprezentanții Marilor Puteri de la București, ocolind Ministerul Afacerilor Străine din propriul cabinet. Își va asigura rapid sprijinul Regelui Ferdinand și al Reginei Maria, iar începând cu sfârșitul anului 1914 va începe un proces de pregătire a țării pentru intrarea în război.
Era conștient că România se găsea într-o poziție strategică vulnerabilă și nu avea de gând să intre în război până când nu existau 75 % șanse de a învinge. Considera că dacă România face alegerea greșită, țara putea să fie strivită de vecinele ei: „nu știu cum se va desfășura războiul, putem avea soarta Serbiei, dar vom fi confirmat, în mod imprescriptibil, drepturile noastre asupra pâmântului nostru (Transilvania n.n.). Dacă se încheie pacea fără noi, vom fi zdrobiți între o Ungarie Mare și o Bulgariei Mare. Trebuie să vază lumea ce voim și pentru ce voim”, îi scria Ionel Brătianu fiului său, Gheorghe, în anii neutralității României.
Brătianu avea să se dovedească un maestru de primă clasă al jocului diplomatic și a navigat cu mare iscusință între Antanta și Puterile Centrale. Astfel, la 23 septembrie 1914, România încheie un acord de neutralitate cu Italia. Câteva zile mai târziu, la 1 octombrie, autoritățile de la București semnează un acord cu Imperiul Țarist.
Acordul pervedea ca în schimbul neutralității binevoitoare a României, Rusia să-i recunoască dreptul asupra provinciilor din Austro-Ungaria locuite de români, cu încuvințarea de a alege momentul când le va ocupa. Acordul devoala care sunt obiectivele României și direcția în care se îndrepta. La începutul anului 1915, Marea Britanie și Franța se alătură Rusiei la negocieri, dar consideră exagerate pretențiile lui Brătianu, care dorea: Banatul, Crișana, Maramureșul, Bucovina, Transilvania.
Atitudinea Antantei se schimbă după evoluțiile de pe front din vara anului 1915. Pierderile enorme din acea vară, de pe Frontul de Vest ale Aliaților, și înfrângerea rușilor în Polonia conving Antanta că o intervenție a României de partea lor în conflict reprezintă o necesitate. În iulie 1916, Antanta acceptă cerințele României cu condiția de a intra în război într-un interval de cinci săptămâni. Rămănea de ales doar momentul când România va intra în război.
Una dintre cele mai frumoase caracterizări a muncii pe care a depus-o Ionel Brătianu în negocierile cu Antanta a făcut-o istoricul Florin Constantiniu:
„Cu minuția venită din profesia de inginer și cu credința ancestrală – de sorginte țărănească – în angajamentul scris, Brătianu a negociat aprope de doi ani, în secret, cu reprezentanții Antantei pentru a găsi redactarea cea mai favorabilă intereselor României a tratatului de alianță cu Antanta și condițiile cele mai convenabile pentru intrarea Armatei Române în acțiune. Se temea să nu repete și el cu Antanta experiența nefericită din 1877-1878 a tatălui său cu Rusia și, de aceea, voia ca documentele semnate cu viitori aliați să fie atât de precis întocmite încât să nu lase partenerilor săi vreun mijloc de eludare”.
E drept, condițiile și timpul lung de negociere i-au exasperat pe aliați, dar Brătianu avea de apărat interesele întregii țări.
Iată ce avea să-i declare, în vara anului 1916, Ionel Brătianu, ambasadorului francez la Bucureşti, contele de Saint-Aulaire: „Ştiu foarte bine că în lagărul Aliaţilor sunt acuzat de şantaj, când cer garanţii care totuşi sunt vitale pentru noi. În termeni mai amabili, sunt comparat cu un vânzător de covoare. Ce vreţi? Ca, descoperindu-mă prea devreme, să-l poftesc pe inamic să-mi spargă casa şi s-o ocupe ca stăpân, în timp ce mi se refuză arme ca s-o apăr? Întâi să accepte condiţiile în lipsa cărora nu îmi pot angaja ţara în război fără s-o trădez şi veţi vedea apoi pe cine înşel”.
Despre ce condiţii vorbea Brătianu? În primul rând acceptarea tuturor cerințelor teritoriale ale României. Apoi satisfacerea cerințelor militare prin asigurarea muniţiei necesare; trecerea armatelor aliate de pe toate fronturile la ofensivă pentru a împiedica forţele Puterilor Centrale să se îndrepte spre România și protecţia necondiţionată împotriva unui atac dinspre Bulgaria.
În dimineaţa zilei de 17 august 1916, prim-ministrul român, Ionel Brătianu, semna cu reprezentanții țărilor Antantei, prezenți la București, Tratatul prin care România se alătura Antantei și intra în Primul Război Mondial. După semnarea Tratatului a fost programat Consiliu de Coroană al României pentru dimineaţa zilei de 27 august, cu scopul de a informa liderii politici şi instituţionali.
La acel Consiliu de Coroană, Ionel Brătianu a ținut o prelegere prezentând condiţiile alianţei şi rațiunea de a intra în război.
„Într-o vâltoare ca aceea a actualului război, în care harta lumii se preface, o ţară ca a noastră nu poate să rămână neutră până la capăt. Se impune să ieşim din neutralitate, având drept ideal unitatea naţională, căci cine ştie dacă în decursul veacurilor vom găsi un prilej atât de prielnic ca cel de azi. (…) Fără îndoială că vom ieşi învingători, dar nu sunt sigur, se poate să fim și învinși. De aceea, vreau să se știe bine de toți, că, chiar învinși, tot cred că ţara mea trebuie în această clipă să facă acest gest. În viața naţiunilor sunt afirmări de drepturi care se socotesc mai mult decât izbânzi trecătoare și sunt gesturi de abdicare, de dezertare morală, care compromit viitorul lor pentru veacuri de-a rândul. Într-o astfel de situație este astăzi românismul … și dacă nu azi, atunci mâine vom culege roadele acestor jertfe și acestor afirmări de drepturi… aduceți-vă aminte …: Tudor Vladimirescu a fost zdrobit și stăpânitorii zilei l-au măcelărit. Dar el ridicase steagul renașterii noastre naționale și pe temeiul gestului lui urmașii săi au înfăptuit-o … cazul cel mai caracteristic este cazul lui Mihai Viteazul. Și el a fost învins, și el a fost omorât, dar a știut pentru o clipă să întrupească visul secular al neamului, unirea tuturor românilor. Și a fost destul, nu numai pentru ca el să rămână de-a lungul veacurilor eroul legendar și slăvit, dar pentru ca și noi astăzi să întemeiem pe faptele lui revendicările acestui neam”.
Câteva ore mai târziu, la ora 21, ambasadorul României la Viena, Edgar Mavrocordat, a înmânat ministrului de Externe Austro-Ungar declaraţia de război. România intra în Primul Război Mondial. Era începutul a doi ani de lupte și jertfe care s-au concretizat cu crearea României Mari, iar Ionel Brătianu a avut un rol major.