Home » Știință » A fost detectată cea mai apropiată gaură neagră iar sistemul ei poate fi văzut, de pe Pământ, cu ochiul liber

A fost detectată cea mai apropiată gaură neagră iar sistemul ei poate fi văzut, de pe Pământ, cu ochiul liber

Publicat: 07.05.2020
O gaură neagră aflată la numai 1000 de ani-lumină de Pământ a fost descoperită de astronomii de la Observatorul Austral European (ESO).

Astronomii susţin că această gaură neagră este cea mai apropiată de Pământ, despre care ei ştiu, iar sistemul în care se află poate fi văzut pe cerul nopţii, din emisfera sudică, cu ochiul liber, potrivit Futurism.

„Am fost total surprinşi când am constatat că acesta este primul sistem stelar cu o gaură neagră care poate fi văzută cu ochiul liber”, a afirmat Petr Hadrava, din cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Cehe şi coautor al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.

Gaura neagră a fost destul de greu de observat, deoarece este relativ întunecată. Găurile negre tind să se aprindă pe măsură ce se hrănesc cu stelele din jur, dezvăluindu-şi locaţia. Dar această gaură neagră este una specială care nu pare a avea un asemenea comportament.

Gaura neagră, descoperită după urmărirea efectelor gravitaționale

Cercetătorii au descoperit-o urmărind doar efectele gravitaţionale pe care un „obiect necunoscut” le exercita asupra a două stele. Cea mai apropiată gaură de Pământ a fost detectată cu ajutorul unui telescop de 2,2 metri de la Observatorul La Silla al ESO, din Chile.

Oamenii de ştiinţă au studiat iniţial sistemul, denumit HR 6819, deoarece avea două stele foarte depărtate.

Una din cele două stele ale sistemului părea să orbiteze gaura neagră la fiecare 40 de zile pământene. Studiindu-i traiectoria, astronomii au ajuns la concluzia că obiectul orbitat era o gaură neagră destul de mare.

„Un obiect invizibil cu o masă de cel puţin 4 ori mai mare decât cea a Soarelui nu poate fi decât o gaură neagră”, a declarat Thomas Rivinius, autor principal şi astronom ESO.

Lumina razelor X dezvăluie majoritatea găurilor negre

Majoritatea găurilor negre descoperite în galaxia noastră până în prezent au fost detectate datorită sclipirilor luminoase de raze X pe care le eliberau în timp ce interacţionau cu mediul lor. Această gaură neagră este una specială deoarece a putut fi detectată doar după ce oamenii de ştiinţă au studiat efectele gravitaţionale pe care le-a avut asupra corpurilor din apropiere.

Acest lucru le dă speranţe astronomilor că ar putea găsi multe altele. „Acolo trebuie să existe sute de milioane de găuri negre, dar cunoaştem doar foarte puţine. Ştiind ce să căutăm, ne pune într-o poziţie mai bună pentru a le găsi”, a precizat Thomas Rivinius.

De fapt, astronomii au descoperit deja dovezi timpurii ale unui al doilea sistem, numit LB-1, care este de asemenea format din trei corpuri precum HR 6819.

„LB-1 este puţin mai departe de Pământ, dar destul de aproape din punct de vedere astronomic, deci înseamnă că probabil există mult mai multe sisteme de acest fel”, a declarat Marianne Heida, de la ESO, coautore a lucrării.

Vă recomandăm să citiţi şi:

10 lucruri impresionante despre găurile negre

Unde ajungi dacă călătoreşti printr-o gaură neagră?

Aparent gaura neagră „imposibilă” chiar era imposibilă

Prima imagine a unei găuri negre, descoperirea ştiinţifică a anului 2019

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Holera, „mirosul morții” și Nicolae Iorga
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia Domnului”
Hattie McDaniel, prima persoană de culoare recompensată cu Oscar. „Am făcut ce am putut. Restul…am lăsat în voia ...
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?
Descoperire majoră în lupta cu obezitatea! De ce revin kilogramele după slăbit?